Provocare: proiectele de mediu, în faţa testului de competitivitate

Comisia Europeană a lansat un apel de proiecte, adresat companiilor din toate statele membre, având drept scop identificarea de soluţii inovatoare în patru sectoare de activitate. Cererea de propuneri de proiecte este adresată în mod special IMM-urilor care au dezvoltat produse, procese sau servicii cu valenţe ecologice, fiabile din punct de vedere tehnologic, dar care nu au reuşit să se impună pe piaţă. Se acordă cofinanţare directă prin subvenţii care acoperă până la 50% di

Comisia Europeană a lansat un apel de proiecte, adresat companiilor din toate statele membre, având drept scop identificarea de soluţii inovatoare în patru sectoare de activitate.

Cererea de propuneri de proiecte este adresată în mod special IMM-urilor care au dezvoltat produse, procese sau servicii cu valenţe ecologice, fiabile din punct de vedere tehnologic, dar care nu au reuşit să se impună pe piaţă. Se acordă cofinanţare directă prin subvenţii care acoperă până la 50% din costul total al proiectului. Proiectele vor fi selectate în funcţie de criterii precum: abordarea inovatoare, potenţialul de implementare în piaţă,  contribuţia la aplicarea politicilor europene de mediu, mai ales din punctul de vedere al utilizării eficiente a resurselor. Principalele domenii vizate sunt: reciclarea materialelor (sortarea materialelor reciclabile, a celor provenite din demolări şi a echipamentelor electrice şi electronice, inovaţii pentru creşterea competitivităţii în industria de profil etc.), materialele de construcţii sustenabile (cu un impact cât mai redus asupra mediului înconjurător), sectorul alimentar şi al băuturilor (produse inovative,  îmbunătăţirea eficienţei consumului de apă în procesul de fabricaţie), practicile de afaceri ecologice. „Această cerere de propuneri de proiecte inovatoare oferă talentului antreprenorial european o şansă enormă de a prezenta idei noi pentru reducerea amprentei ecologice. Programul pentru Competitivitate şi Inovare (CIP) dovedeşte că protecţia mediului este o afacere profitabilă, iar numeroase produse şi servicii demonstrează că protecţia mediului şi creşterea competitivităţii pot merge mână în mână“, subliniază Janez Potocnik, comisarul european pentru mediu.

Cu un buget anual de aproximativ 200 de milioane de euro pentru perioada 2008-2013, programul de ecoinovare din cadrul CIP susţine prima utilizare şi consacrarea pe piaţă a soluţiilor durabile de utilizare mai eficientă a resurselor naturale ale Europei. Programul de ecoinovare din cadrul CIP este componenta verde a programului-cadru şi o resursă de dinamism pentru planul de acţiune privind tehnologiile de mediu (ETAP).

Cine poate solicita finanţare în cadrul CIP

Eligibile sunt, în primul rând, IMM-urile, în special consorţiile care demonstrează că aduc valoare adăugată în raport cu politicile europene şi că rezultatele proiectului sunt aplicabile în condiţii de piaţă. Solicitanţii trebuie să demonstreze că au capacitate financiară şi operaţională pentru implementarea proiectului. Nu sunt eligibile firmele aflate în faliment sau având activitatea suspendată, cele cu taxe şi impozite neachitate etc. O condiţie importantă este aceea ca proiectele să fie implementate în 36 de luni. Cheltuieli eligibile sunt considerate numai cele legate direct de inovare, inclusiv cele care privesc materialele, echipamentele şi infrastructura. Aplicaţiile se transmit online, utilizând formularele postate pe https://ec.europa.eu/ecoinnovation.

35 de milioane de euro este bugetul total alocat acestei sesiuni de proiecte. Se estimează că vor putea fi astfel finanţate aproximativ 50 de proiecte

Avertisment

Aplicanţii şi con­trac­torii care au comis fals în declaraţii, care au făcut gre­­şeli substanţiale, ne­reguli sau au fraudat fondurile alocate ori nu au respectat obligaţiile contractuale pot fi excluşi de la toate contractele şi granturile alocate de la bugetul UE, pentru o perioadă de maximum cinci ani de la data la care s-au constatat aceste nereguli. De asemenea, li se pot aplica penalizări între 2% şi 10% din valoarea totală a finanţării acordate. Procentajul poate ajunge la 20% în cazul în care se constată că neregularităţile s-au repetat.