Încă pe vremea tatălui său, George al VI-lea, Marea Britanie a pierdut India, considerată bijuteria Coroanei, dar deja în timpul domniei Elisabetei a II-a Imperiul a dispărut cu adevărat, mai ales odată cu valul de independențe africane care a venit după cea a Ghanei în 1957.

Astăzi, din acel imperiu despre care se spunea în epoca victoriană că în cadrul lui soarele nu apunea niciodată, mai rămân doar confetti, precum Gibraltarul, Insulele Falkand sau Pitcairn.

Evitând, însă, traumele decolonizării franceze (Războiul din Algeria) sau portugheze (trei fronturi de război în Africa), britanicii au reușit să construiască o comunitate de țări vorbitoare de limbă engleză, Commonwealth, cu peste cincizeci de membri. Și, pe lângă cele patru națiuni ale Regatului Unit, Elisabeta a II-a a rămas monarhul a 14 țări, precum Canada și Australia, Jamaica sau Papua Noua Guinee.

Problema viitorului Commonwealth-ului

A existat mereu senzația că acest excepționalism depinde foarte mult de însăși regină în calitate de șef al statului acceptat de popoare atât de diferite, unele cu rădăcini evidente în Europa, altele nu chiar atât, arată Diario de Noticias. 

Odată cu moartea Elisabetei a II-a, se redeschide problema viitorului Commonwealth-ului, al cărui model este foarte fluid. Dar mai ales, se fac speculații cu privire la menținerea actualului Charles al III-lea ca rege al atâtor țări îndepărtate, chiar şi pentru că popularitatea sa nu este comparabilă cu cea a mamei sale.

Antigua și Barbuda a anunțat deja un referendum pentru a deveni republică, iar în Australia primul-ministru a vorbit despre problema monarhiei, dar entru a spune că nu s-ar întâmpla ceva în primul său mandat și că actualul sistem constituțional trebuie să fie respectat. Cel puțin deocamdată, am spune noi, având în vedere caracterul republican asumat al lui Anthony Albanese.

Un monarh care domnește, dar nu guvernează

Un monarh care domnește, dar nu guvernează, Charles al III-lea știe că multe în jurul său vor avea de-a face cu simbolismul funcției și cu modul de a o privi. Însăși unitatea Regatului Unit, cu amenințările de secesiune ale Scoției și Irlandei de Nord, va fi o temă pentru perioada viitoare, dar mai mult o problemă pemai curând pentru politicieni decât a sa, cel puțin în ceea ce privește responsabilitatea.

Cât privește menţinerea coroanei atât de globală, probabil că vor veni vremuri dificile, de fapt, tot ceea ce se va întâmpla la nivelul Commonwealth-ului va trebui să vadă semnele vremurilor, deoarece şi dacă Elisabeta a II-a ar fi fost în viață, Barbadosul adoptase anul trecut republica și alte țări o făcuseră mai înainte. Nu va fi vina lui Charles al III-lea dacă într-o bună zi vor fi mai puține popoare care să-l aibă drept rege.