Purtătorii de cuvânt ai PSA şi Opel au refuzat să comenteze informaţia.
Negocierile progresează iar Consiliul de Administraţie al PSA se va reuni înainte de anunţarea oficială a acordului, care ar putea avea loc luni, înaintea Salonului Auto de la Geneva, susţin sursele.
Acestea avertizează că încă nu s-au finalizat negocierile şi nu există garanţii că se va ajunge la un acord sau că acesta va fi aprobat de Consiliul de Administraţie al PSA.
"Negocierile sunt într-un stadiu avansat, sunt motive să credem că se va ajunge la un acord", a declarat o sursă apropiată de PSA, adăugând că şefii companiei se aşteaptă la economii de până la două miliarde de euro în urma finalizării tranzacţiei.
Şeful PSA, Carlos Tavares, a afirmat săptămâna trecută că preluarea integrală a Opel oferă oportunitatea creării unui lider european, care va avea vânzări anuale de peste cinci milioane de vehicule.
În timpul negocierilor au apărut dificultăţi legate de deficitul de zece miliarde de euro aferent planului de pensii al Opel, susţin sursele.
Statul francez deţine o participaţie de 14% în Peugeot şi are două locuri în Consiliul de Administraţie, în urma acordării unui pachet de asistenţă financiară de trei miliarde de euro, care a salvat acum trei ani compania de la faliment. De asemenea, grupul chinez Dongfeng deţine 14% din acţiunile producătorului auto francez.
Luna trecută, PSA (proprietarul mărcilor Peugeot, Citroën şi DS) a anunţat că explorează posibilitatea preluării Opel, care înregistrează de câţiva ani pierderi. Opel are 19.000 de angajaţi în Germania, din cei 38.000 de angajaţi pe plan global. Opel are fabrici şi în Austria, Ungaria, Polonia, Spania şi Marea Britanie, unde utilizează brandul Vauxhall.
Deja, PSA şi GM sunt implicate în câteva proiecte comune în Europa. GM şi PSA produc în comun SUV-uri şi minivan-uri, după tentativa de constituire a unei alianţe care a eşuat în 2013, în urma deciziei GM de a-şi vinde participaţia pe care o deţinea la grupul auto francez.
Combinarea grupului PSA cu Opel şi brandul său britanic Vauxhall ar crea al doilea mare producător auto din Europa, în urma grupului german Volkswagen, şi înaintea alianţei Renault-Nissan. Agerpres
Citiți luni în ediția print a revistei CAPITAL o analiză completă a implicațiilor pe care le are această tranzacție!