PSD s-a sucit și vrea să decidă cât mai repede ce se întâmplă cu ministrul Justiției. Tudorel Toader nu va mai sta liniștit până după Paște, așa cum s-a stabilit inițial
Tudorel Toader va avea miercuri o zi de foc. Moțiunea simplă împotriva sa ar putea fi dezbătută și votată miercuri în Senat, susțin surse politice. Momentul nu este deloc întâmplător dacă se ține cont că în aceeași zi are loc ședința Comitetului Executiv al PSD. Pe agenda discuțiilor se va afla înclusiv remanierea ministrului Justiției.
Decizia este oarecum suprinzătoare dacă se ține cont de declarațiile făcute de Claudiu Manda pe acest subiect. El a spus că în Comitetul liderilor grupurilor parlamentare din Senat s-a hotărât amânarea pentru 6 mai a dezbaterii şi votului în cazul moțiunii simple depuse de PNL și USR împotriva lui Tudorel Toader. Anunțul acestuia a revoltat Opoziția, care au contestat faptul că este a treia amânare a dezbaterii acestei moțiuni.
Vicepreşedintele Senatului a declarat că amânarea dezbaterii asupra moţiunii simple pe justiţie a fost solicitată de grupul PSD, deoarece în cadrul grupului există păreri pro şi contra în privinţa votului, iar senatorii partidului trebuie să se „edifice” în privinţa poziţiei pe care o vor avea.
Războiul dintre Tudorel Toader și PSD, în frunte cu Liviu Dragnea a pornit de la refuzul acestuia de a promovarea OUG-ului de modificare a Codurilor penale.