Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, duminică seara, că partidul său îşi doreşte alegeri locale pe 27 septembrie, aşa cum prevede proiectul legislativ care va fi discutat în Parlament săptămâna viitoare, menţionând că, în cazul în care se va prelungi starea de alertă de la 1 iulie, acestea nu vor mai avea loc.
Legea ajunge în Parlament
„Legea pe care o introducem în Parlament, discutată, este pentru 27 septembrie (data alegerilor locale -n.r.) Din punctul meu de vedere, sunt ferm convins că guvernul va face tot ce ţine de el să nu aibă loc alegeri, să fugă de acest vot. (…) PNL nu este interesat să facă niciun fel de alegeri în acest moment, pentru că cifrele le arată că nu este bine. (…) PSD îşi doreşte alegeri pe 27 septembrie şi intrarea într-o normalitate şi, dacă nu va exista un al doilea val, categoric, pe 6 decembrie să fie alegerile parlamentare”, a afirmat Ciolacu, la România Tv.
Liderul social-democrat a subliniat că Parlamentul va lucra în lunile iulie şi august, în sesiuni extraordinare.
„Săptămâna viitoare va fi votată legea (privind data alegerilor – n.r.), oricum marţi vom avea o ordine de zi şi vom declanşa sesiuni extraordinare din două în două săptămâni pentru toată perioada de vacanţă parlamentară”, a spus Ciolacu.
El a subliniat că „nu e suficient să spui că vom avea alegeri în septembrie”, menţionând că partidele trebuie, în perioada premergătoare, să îndeplinească anumite cerinţe legislative, cum este strângerea de semnături şi trebuie să-şi facă o campanie electorală.
„Categoric, dacă se va prelungi starea de alertă, nu vom mai avea alegeri şi atunci înseamnă că am avut dreptate”, a punctat preşedintele interimar al PSD.