Ministrul Sănătății susține că va termina construcția spitalelor regionale din Iași, Cluj și Craiova, în următorii 7 ani, dar este greu de crezut că acest lucru se va întâmpla. Sorina Pintea a precizat că a finalizat studiile de fezabilitate pentru 3 construcții, si că urmează procedura de licitație pentru spitalul din Iași. Dintre cele 8 spitale promise, care trebuiau începute în 2017, 5 au fost momentan abandonate.
„Suntem în 2019, avem trei studii de fezabilitate finalizate și proiectanții și constructorii pot să vă spună ce înseamnă să faci un studiu de fezabilitate pentru o clădire de 150.000 de metri pătrați cu logistica aferentă. (…) Noi am finalizat studiile de fezabilitate, sunt depuse și se pregătesc cererile de finanțare pentru Bruxelles. La Iași am început și procedura de licitație în paralel. Deci eu cred că în șapte ani vom avea și spitalele regionale, exact așa cum am promis. Am înaintat foarte mult pentru că povestea lor a început în 2017”, a declarat Sorina Pintea la ceremonia de recepție a Spitalului Municipal din Mioveni, care a avut loc zilele acestea și care a fost mai degrabă o investiție privată.
Adevărul despre construcția spitalelor
Statul român a avut nevoie de 30 de ani pentru a construi un spital de la zero, și nici acum nu este încă funcțional. Spitalul mai are nevoie de avizele de funcționare care conform hotnews vor veni cel mai devreme în decembrie-ianuarie.
Pe lânga cele 8 spitale, Ministrul Sănătății trebuia să înceapă construcția și a unui spital ,,gigant, după modelul AKH Viena“ tot în 2017, conform programului de guvernare PSD, în campania electorală din 2016.
Sorina Pintea a declarat că se va amâna construirea a 5 spitale regionale pentru exercițiul financiar 2021-2027.
Cum se scuză Ministrul Sănătății: România a solicitat o majorare a procentului de co-finanțare din bani europeni (de la 50% la 85%), iar cu cât se vor face mai târziu, spitalele ar urma să fie mai ieftine, conform hotnews.
Actualul Ministru al Sănătății, menționează că spitalul ce urmează să fie construit în București, în zona Pipera, va fi cu mult mai mare decât modelul ,,AKH Viena“, având 2500 de paturi. Momentan aceasta susține că au doar aprobarea terenului unde va fi construit.
Corina Crețu acuză Guvernul că nu a depus documentele, acesta fiind și motivul pentru care construcția spitalelor nu a început cum era plănuit, în 2017.
Sorina Pintea justifică întârzierile, menționând că nu este vina PSD-ului: „Am înţeles că în spaţiul public se discută că PSD ar fi blocat realizarea acestor spitale. Mie nu mi-a venit să cred, pentru că aceste studii de fezabilitate au fost făcute de consultanţii Băncii Europene de Investiţii. Contractul cu aceşti consultanţi a fost făcut în decembrie 2016. Ei s-au apucat efectiv de lucru în august 2017. Adică sunt dovezi, nu poveşti. În octombrie 2017, primul teren, cel de la Iaşi, a fost cedat Ministerului Sănătăţii şi în mai 2018 s-a definitivat cedarea acestor terenuri, ultima poveste fiind a Craiovei. Acolo, practic era vorba de schimbarea de amplasament, a unei părţi din amplasament, iar cine ştie ce înseamnă un studiu de fezabilitate pentru o asemenea construcţie, ştie că s-au făcut eforturi foarte mari. Am solicitat schimbarea consultanţilor angajaţi de Banca Europeană de Investiţii de două ori. Au fost lucruri pe care le-am spus în spaţiul public. Ei au crezut că fac spitale pentru altă ţară şi e înregistrarea şedinţelor în care eu am spus că ei fac pentru România. Vă dau şi un exemplu: în februarie 2018, când încă nu era discutată structura spitalelor, adică ce secţii vor avea, ei voiau să proiecteze spitalul regional Cluj cu 120 de paturi – Psihiatrie acuţi. Am spus că într-un spital regional, psihiatria nu cred că are locul. Atunci a fost prima dată când am cerut schimbarea consultanţilor”, declara Sorina Pintea