Partidul Social Democrat acuză Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii că duce spre faliment compania Tarom şi că, în ultima perioadă, a mandatat persoane ''care nu au lucrat nicio zi în companie'' să ia decizii strategice.
Potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES, de Departamentul de Transporturi şi Infrastructură al PSD, Ministerul Transporturilor trebuie să explice cine anume va plăti pentru ”decizia păguboasă” de a reintroduce în flotă avioanele A 310, în urma deciziilor luate în 2006 de ministrul de la acea vreme, Gheorghe Dobre, şi de directorul Tarom, Gabriel Dumitrescu.
”Aceste avioane au fost modernizate şi reparate cu 30 milioane de euro şi au produs, în plus, pagube de încă 30 de milioane. Tot în acea perioadă au apărut, de nicăieri, nişte ”venituri” şi nişte diferenţe de curs valutar, în sumă de aproximativ 40 de milioane de dolari. Un alt lucru suspect petrecut în legătură cu activitatea companiei Tarom este acela că raportul de audit, care trebuia predat în luna iunie, a fost predat abia în octombrie şi conţine şase obiecţiuni, conform Monitorului Oficial”, se arată în comunicatul de presă.
Secretarul Departamentului de Transporturi şi Infrastructură al PSD, Dragoş Titea, susţine că o altă neregulă flagrantă este pierderea dreptului de operare la o anumită oră pe aeroportul Heathrow din Londra.
”Se pare că, odată cu aderarea la Alianţa Sky Team, alianţă în care Tarom a intrat în genunchi, fără să negocieze niciun beneficiu şi către care plăteşte facturi din ce în ce mai mari, fără niciun folos, s-ar fi cedat, ca semn de bunăvoinţă, către Air France. Acest interval orar, denumit, în termeni de specialitate, ”slot”, era unul esenţial pentru veniturile companiei. Slotul pierdut în condiţii total nefireşti reprezenta un drept câştigat de Tarom (…) şi nu mai poate fi recuperat sub nicio formă, ”vânzarea” lui fiind una istorică, pentru că acest slot era primul obţinut de compania Tarom, fiind echivalent cu brandul şi cu sigla companiei aeriene”, explică Titea în comunicat.
Totodată Departamentul de Transporturi şi Infrastructură al PSD îi solicită ministrului Anca Boagiu să explice cine anume va răspunde pentru pierderile companiei şi ce măsuri va dispune pentru oprirea procesului de falimentare.
Nu în ultimul rând, Titea îl critică pe actualul director al Tarom, Ruxandra Brutaru.
”Este foarte ciudat cum o tânără a absolvit facultatea la vârsta de 20 de ani. Se naşte întrebarea la ce vârstă a absolvit liceul. Despre studiile Ruxandrei Brutaru (…) este foarte greu să te pronunţi. Un master făcut între 20 şi 21 de ani, după cum declara chiar ea, şi un an şi 6 luni la un colegiu din Statele Unite, cu ce s-ar putea echivala oare? Se pare că aşa-zisele şcoli sunt foarte legate de producătorii de avioane. (…) Cum este oare posibil ca, după o carieră normală pentru vârstă şi studii, să fie numită, fără niciun fundament, director al companiei Tarom, responsabilă inclusiv cu toate achiziţiile care se dispun în cadrul companiei?”, se arată în documentul citat.
Titea îi mai solicită ministrului Boagiu să explice ”cine va răspunde pentru numire, să explice de ce Ruxandrei Butnaru i-a fost respinsă angajarea la Romatsa şi să pună la dispoziţia opiniei publice actele doveditoare ale studiilor, în baza cărora a fost numită director al Tarom”.
SURSA: Agerpres