Cel care acuză PSD-ul de plagiat este deputatul PNL, Florin Roman.
”In urma cu circa 3 luni de zile, in calitate de deputat, alături de colegul Corneliu Olar, depuneam amendament prin care propuneam alocarea din Fondul de rezerva al guvernului,pentru compensarea cu 50 la suta, a sumelor destinate bugetelor locale din zonele defavorizate, in special cele din Munții Apuseni. Urmare a acestui statut, taxele și impozitele plătite de cetățeni sunt reduse la jumătate, însă, in aceiași proporție sunt afectate bugetele locale. Din acest motiv, bugetele acestor comune și orașe pot asigura doar partea de funcționare, nu și de dezvoltare. Fiind vorba de o propunere a opoziției, guvernul PSDragnea s-a opus, având un punct de vedere negativ. Și ce sa vezi, in ultima ședința de guvern, același guvern adopta hotărârea prin care aloca aproape 18 milioane de lei pentru echilibrarea bugetelor locale din Munții Apuseni! Adică exact ce prevedea amendamentul PNL. Nu este prima data când guvernul copy-paste fura ideile bune ale PNL. Apreciem faptul ca se face dreptate pentru comunitățile din zona Munților Apuseni, chiar dacă acest lucru se putea face mult mai repede, astfel încât acești bani sa se vada in investiții. Acum, in prag de decembrie e și târziu și cam inutil. Dar bine ca le-a venit mintea la cap măcar acum.”, a scris Florin Roman pe o rețea de socializare.
PSD, acuzat de plagiat! De la cine a furat o inițiativă legislativă
8 decembrie 2018, 13:30
Ultima modificare în 8 decembrie 2018, 13:31
PSD este acuzat că după ce a respins o propunere depusă de un deputat, a ajuns să o preia copy/paste și să o prezinte ca și cum i-ar aparține. Propunerea în cauză conține o serie de amendamente prin care se recomanda alocarea din Fondul de rezervă al Guvernului, pentru compensarea cu 50 la sută, a sumelor destinate bugetelor locale din zonele defavorizate
Etichete: plagiat,
propunere legislativa,
psd
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook