Comisia Europeană nu glumește. În cadrul unei dezbateri pe tema situației din țara noastră, cei din Comisia Europeană au anunțat că vor acționa rapid din cauza problemelor care afectează statul de drept. Totul vine după ce mai mulți capi ai Comisiei au mitraliat România din toate părțile pe acest subiect. S-a mers până la punerea în discuție a activării articolului 7 pentru România, dacă Guvernul nu ia măsuri imediate pentru apărarea statului de drept.
Și asta nu e tot. Purtătorul de cuvânt al Executivului UE a făcut afirmații extrem de dure și directe.
„Da, aşa se va întâmpla, se va acționa repede. Colegiul Comisarilor a fost informat”.
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, avertizase în urmă cu câteva săptămâni că vor fi luate „măsuri imediate” în contextul problemelor din România, conform mediafax.ro.
Timmermans a mai spus că că Executivul UE şi Partidul Socialiştilor Europeni (PSE) nu vor accepta ca România să reducă intensitatea acţiunilor anticorupţie. „Problema în România este lupta împotriva corupţiei. Politicienii încearcă să scape de presiunea pe care o simt în această luptă împotriva corupţiei; acest lucru este inacceptabil, iar Comisia Europeană va spune «nu», chiar şi familia noastră politică va spune «nu» în această situaţie”, a răspuns Timmermans la dezbaterea Euronews. „Este un fapt că atunci când statul de drept are probleme, când nu există un sistem de verificări şi echilibru, corupţia va creşte”, a precizat Timmermans.
Și șeful Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag, Gunther Krichbaum, i-a cerut lui Jean Claude Juncker, președintele Comisiei Europene să activeze articolul 7 pentu România. ”După cum știți, urmăresc în calitate de președinte al Comisiei pentru Afaceri Europene evoluțiile politice interne din România deja de ceva vreme cu o foarte mare îngrijorare. După alegerile din 2016 diversele guverne române și majoritatea parlamentară care le susține lucrează sistematic la împiedicarea luptei imperios necesare împotriva corupției și la demontarea standardelor statului de drept. Astăzi (miercuri – n.r.), Parlamentul român a slăbit, așa cum era de așteptat, legislația penală anticorupție. Aceasta este o continuare a destructurării agresive a valorilor comune ale Uniunii Europene în România”, arată Gunther Krichbaum.