Probleme serioase pentru Nicuşor Dan în Capitală, dar şi pentru USR, potrivit celui mai recent sondaj realizat de CURS la nivelul Bucureştiului. Ce indică analiza realizată în luna august?
Potrivit celui mai recent sondaj realizat de CURS la nivelul Capitalei, Partidul Social Democrat ar fi marele câştigător dacă alegerile locale s-ar organiza în acest moment.
Cum ar vota bucureştenii dacă s-ar organiza alegeri locale în această perioadă?
Liberalii sunt în revenire de formă, însă USR par să nu mai fie deloc apreciaţi de bucureşteni.
Reamintim că, la alegerile locale din 2020, USR-PLUS a primit mai bine de 30% din voturile alegătorilor din Capitală, însă acum s-a prăbuşit la numai 10%.
După cum spuneam, pe locul întâi în sondajul CURS se află PSD, cu 32% din voturi, urmat de PNL, cu 23%, iar podiumul este completat de AUR, cu 13%.
USR este pe poziţia a patra, cu 10% din preferinţele alegătorilor din Capitală, în timp ce restul partidelor înregistrează 4% sau mai puţin, potrivit Stiripesurse.ro.
Părerea locuitorilor Capitalei despre Nicuşor Dan şi despre primarii de sector
Un alt subiect important la nivelul sondajului realizat de CURS în luna august a fost cel privind activitatea primarului general al Capitalei, Nicuşor Dan, dar şi cea a primarilor de sector.
58% dintre bucureşteni au o părere proastă, iar 11% foarte proastă despre activitatea lui Nicuşor Dan de când acesta a fost ales. 22% dintre respondenţi au avut o părere bună şi numai 4% foarte bună despre rezultatele edilului Capitalei.
Cât despre activitatea primarilor de sector, lucrurile sunt mult mai echilibrate. 39% dintre bucureşteni au o părere proastă despre activitatea edilului lor local, în timp ce 37% au apreciat rezultatele acestora drept bune. 8% au bifat „foarte proastă”, iar 13% „foarte bună”.
La capitolul cele mai importante probleme cu care se confruntă locuitorii din Bucureşti, respondenţii la sondajul CURS au indicat traficul drept principala problemă (23%).
Urmează apoi problema parcărilor (11%), curăţeania (11%), poluarea (9%), problemele legate de încălzire (9%), colectarea gunoiului (7%), drumurile principale (7%) şi altele.
Metodologia sondajului CURS
Universul de eșantionare: populaţia adultă rezidentă din Municipiul București, în vârstă 18 ani şi peste.
Volumul eşantionului: 1035 respondenţi, votanţi în vârstă de 18 ani şi peste Tipul eșantionului: probabilist, multistadial, stratificat.
Marja maximă de eroare la nivelul întregului eșantion: +/-3% la un nivel de încredere de 95%.
Metoda de culegere a datelor: metoda CATI (Computer Assisted TelephoneInterviewing).
Validarea eșantionului: s-a realizat pe baza ultimelor date INS.
Datele au fost ponderate în funcție de structura pe vârste a electoratului bucureștean.