Din delegaţia AMR fac parte, printre alţii, Gabriela Firea, Gheorghe Falcă, Ilie Bolojan şi Robert Negoiţă. 

La discuţii sunt prezenţi şi mai mulţi miniştri din Cabinetul Tudose. 

Luni, primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că premierul Tudose i-a invitat pe reprezentanţii AMR la discuţii la Guvern pe tema modificărilor din Codul fiscal. 

Ea a arătat luni, după şedinţa Asociaţiei Municipiilor din România (AMR), că modificările fiscale nu vor aduce lucruri bune, pentru că vor fi bani „mai puţini” la buget pentru investiţii, sunt foarte multe proiecte în derulare şi acestea trebuie finalizate. 

„Pentru toate primăriile de municipiu şi nu doar pentru PMB, acest pachet de modificări fiscale nu va aduce lucruri bune, ci dimpotrivă, pentru că vor fi bani mai puţini la buget. Pentru investiţii avem foarte multe proiecte în derulare, pe care dorim să le finalizăm. De asemenea, avem proiecte noi, care sunt acum în faza realizării studiilor de fezabilitate. Ar fi o lovitură foarte mare pentru toate comunităţile, de aceea am solicitat – şi mă bucur că am primit un răspuns pozitiv şi din partea prim-ministrului – o îmbunătăţire a acestui proiect sau, în cazul în care acesta va rămâne în varianta actuală, stabilirea unui sistem de compensări”, a afirmat Firea, citată de Agerpres.