PSD critică din nou Guvernul în legătură cu bugetul de stat. Mai exact, un cunoscut senator social democrat susține că noul buget este bazat pe împrumuturi, datorii și nu este un buget pentru cetățenii României.
PSD continuă seria atacurilor dure la adresa Guvernului. Senatorul Radu Oprea, purtător de cuvânt al PSD, a declarat, vineri, că la capitole importante precum Sănătatea şi Educaţia bugetul este mai mic decât cel de anul trecut.
Totodată, el a subliniat faptul că există o creștere la fondul de rezervă al premierului și la acțiuni generale ale Ministerului de Finanțe.
„Sunt capitole importante, cum ar fi bugetul Sănătăţii, care e mai mic decât anul trecut, de fapt e cel mai mic din ultimii ani, de asemenea, bugetul Educaţiei e mic. A crescut Fondul de rezervă al premierului, capitolul acţiuni generale la Ministerul Finanţelor Publice… Ce reprezintă acestea? Puşculiţa de partid, locul de unde pot fi direcţionaţi banii discreţionar, aşa cum vrea premierul. Şi lucrul acesta nu trebuie să se mai întâmple”, a afirmat Oprea.
Fostul ministru a mai subliniat faptul că bugetul de anul acesta este unul al austerităţii, care nu permite dezvoltarea României, peste 11 milioane de români fiind afectaţi în mod direct de măsurile propuse. El a mai adăugat că bugetul este bazat pe împrumuri și datorii și în niciun caz nu este pentru România.
„Este un buget care se bazează pe împrumuturi, este un buget al datoriei, al austerităţii, şi nu este un buget pentru cetăţenii din România, pentru oameni. Sunt peste 11 milioane de români afectaţi în mod direct. Începând de la copii (…) până la pensionari. (…) Ce este cel mai grav în acest buget, (…), faptul că, dacă ne uităm la venituri, ca pondere în PIB în anul 2022 şi în anul 2023, veniturile scad. Care creştere economică, care investiţii, ce dezvoltare, dacă veniturile scad? Acolo este un nonsens profund (…). O să ne coste pe toţi foarte mult”, a conchis social-democratul.
PSD pregătește amendamenetele
Totodată, senatorul a mai adăugat că PSD va veni cu amendamente importante la legea bugetului de stat. Printre aceste se numără cele care vor permite creșterea punctului de pensie și gratuitatea transportului pentru elevi.
„Am prevăzut amendamente care să permită creşterea punctului de pensie, aşa cum este prevăzută în lege (…), de asemenea, cea referitoare la respectarea legii salarizării unitare şi amendamente precum cel referitor la gratuitate pe transport pentru studenţi (…). Ca fost ministru al Mediului de afaceri, comerţului şi antreprenoriatului, voi avea amendamente pentru plata integrală a Start Up Nation. În prezent sunt puţini bani în comparaţie cu necesarul pentru plata ediţiei a doua şi ediţia a treia să poată demara”, a spus Radu Oprea.
Fostul premier susține totodată, că, prin amendamentele propuse, vor fi sprijinite şi exporturile. El a mai adăugat că premierul Florin Cîțu nu este un fan al democrației și de câte ori primește un aviz negativ ”de atâtea ori acea instituţie nu este bună.”
„Există un aviz negativ de la CES. adică dialogul. Dezbaterea tripartită cu actorii relevanţi din societate a lipsit cu desăvârşire şi aceasta este motivaţia principală pentru care au dat un aviz negativ. E un aviz consultativ, probabil domnul Câţu nu va ţine cont de el, s-a şi exprimat public. De câte ori nu îi convine o opinie, de atâtea ori democraţia este pusă în pericol. (…) CES-ul (…) este definitiv în constituţie (…).
Dar domnului Câţu nu-i place democraţia. De câte ori primeşte un aviz negativ, de atâtea ori acea instituţie nu este bună. Ar trebui să fie deschis şi să înţeleagă că mesajul transmis de către sindicate şi de către actorii relevanţi din societate (…) este un mesaj care arată clar să bugetul austerităţii cu care vor să vină în Parlament este un buget greşit care nu permite dezvoltarea României”, a declarat senatorul PSD.