PSD, decimat înainte de alegeri! Un alt lider important, condamnat la închisoare

Foștii lideri PSD primesc condamnări pe bandă rulantă. Doar astăzi au fost condamnați doi la închisoare. Se pare că social democrații nu mai scapă de dosare. Victor Mocanu, fost senator PSD și președinte CJ Buzău, a fost condamnat definitiv, vineri.

Victor Mocanu, fost senator PSD și președinte CJ Buzău, a fost condamnat definitiv, vineri, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu suspendare, pentru abuz în serviciu în dosarul ”Maternitatea”.

Instanța de fond îl condamnase inițial pe politician la executarea acestei pedepse în penitenciar, dar fostul parlamentar a contestat decizia.

Victor Mocanu (70 de ani) a fost senator PSD (2012-2016) și înainte președinte al CJ Buzău (2004-2012) . Fiul acestuia este deputatul PMP Adrian Mocanu, fost deputat PSD în perioada 2008-2016.

Procesul privește modul în care politicianul a inaugurat maternitatea pe 1 iunie 2012, cu câteva zile înainte de scrutinul pentru alegerea autorităților locale, la care Victor Mocanu a candidat independent pentru un nou mandat de președinte al CJ Buzău, transmite Mediafax.

Maternitatea a fost inaugurată cu o ceremonie fastuoasă, urmată de o zi a porților deschise. Buzoienii au avut acces la primele două etaje ale unității spitalicești, mobilate și utilate cu aparatură închiriată de la firma Medical Finance Projects pe sume importante de bani. Prețul chiriei: 50.000 de euro/lună.

De asemenea, un fost director din cadrul instituției, Constantin Lungu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată și continuată, dar și pentru fals intelectual.

În același dosar, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare, cu termen de încercare de cinci ani, Daniel Mihail Badic, directorul firmei care a închiriat aparatura medicală CJ, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată și în formă continuată.

Instanța supremă a mai condamnat-o la doi ani și șase luni de închisoare cu patru ani și șase luni termen de încercare pe Eugenia Husea, angajată a aceleiași firme, pentru complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu avantaj patrimonial pentru altul în formă calificată și în formă continuată.