Social Democrații au gândit un pachet standard de măsuri prin care plățile impozitului pe veniturile din salarii să fie eșalonate pe 3 luni după încetarea stării excepționale, existând o bonificație de 10% pentru plata la timp a impozitelor. Mai mult, PSD dorește să impună prin lege anularea obligațiilor TVA, până la sfârșitul anului în curs, pentru orice cost legat de cazare, masă și transport în scopuri turistice. Introducerea tichetelor de vacanță bugetate de la stat precum și instituirea uni sistem național de vouchere pentru reprogramarea serviciilor turistice perturbate de Covid vin să completeze lista de măsuri propuse de PSD sub formă de proiect legislativ. Nu în ultimul rând se au în vedere ajutoare nerambursabile și garanții de stat pentru investiții în stațiunile balneare.
Legea gândită de PSD condiționează acordarea unor facilități de conservarea locurilor de muncă pentru perioade determinate de timp, scopul fiind acela de a reduce rata șomajului și exodul de forță de muncă mediu sau înalt calificată în HoReCa.
Depunerea legii în Parlament este primul pas făcut de PSD în sensul implementării unui set de 28 de măsuri economice pentru relansarea economiei românești. Demersul este bine primit de mediul de afaceri care a fost critic în ultimele săptămâni la adresa inactivității guvernamentale.