„Dânsul, din nefericire, nu a reuşit să gestioneze aşa cum se aştepta toată lumea această pandemie, dincolo de toate declaraţiile extrem de, cum să spunem, festiviste ale Guvernului. Din păcate, suntem în acest moment pe locul întâi în Europa Centrală şi de Est la decese la milionul de locuitori. Testele sunt insignifiante ca număr. Nu ştim nici până în ziua de astăzi câte persoane au fost testate, aflăm doar numărul testelor procesate şi, poate fi doar o coincidenţă, dar ne îndoim de acest lucru, pe măsură ce se apropie decizia privind starea de alertă, brusc vedem că numărul îmbolnăvirilor creşte, dar şi numărul testelor a crescut, deşi se spunea, atunci când aveam trei, patru, cinci mii de teste pe zi, că nu există personal pentru a procesa şi a face mai multe teste. Brusc avem 10.000, 11.000,12.000 de teste făcute”, a afirmat Romaşcanu, într-o conferinţă de presă.
Dreptate pentru bolnavii cronici
„În consecinţă, bolnavii cronici au fost ţinuţi la cozi imense sau mulţi dintre ei nu au putut fi primiţi în unităţile spitaliceşti care, conform declaraţiilor managerilor de spitale, sunt goale în acest moment. Ce s-a întâmplat? Există un studiu făcut în Marea Britanie, confirmat şi de Asociaţia pacienţilor oncologici din România, care spune că pe perioada pandemiei, datorită acestei abordări înguste, numărul deceslor din cauza bolilor oncologice s-a triplat. Există, de asemenea, informaţii în spaţiul public cum că numărul deceselor din cauza bolilor cardiovasculare s-a dublat. Este imperios necesar şi somăm Guvernul Orban şi pe ministrul Tătaru să deschidă spitalele pentru toţi pacienţii cronici”, a subliniat Lucian Romaşcanu.
PSD susține că Guvernul nu testează
„Cine a vrut să testeze în masă, cum este cazul Primăriei Capitalei şi al doamnei primar general, Gabriela Firea, au fost opriţi să o facă. Sperăm ca acest lucru să se oprească cât de curând, iar testarea în masă a oamenilor pentru a şti ceea ce avem de făcut pe mai departe să pornească de îndată. Iarăşi, avem obligativitatea purtării măştii, dar măştile către cei nevoiaşi nu au fost distribuite încă, dar avem pe masă o achiziţie de 100 de milioane de măşti, aproximativ 40 de milioane de euro, achiziţie directă. Lucrurile acestea trebuie să înceteze!”, a completat Romaşcanu.