Partidul Social Democrat a transmis, printr-o postare pe Facebook, că liberalii dau vina pe Comisia Europeană pentru tăierile de pensii și salarii.
În plus, PSD susține că Florin Cîțu a băgat România în deficit excesiv și că Orban neagă acest lucru. Pe de altă parte, social-democrații spun că Rareș Bogdan a amenințat președintele Comisie Europene.
„PNL s-a obișnuit să dea vina pe alții pentru dezastrul pe care îl generează! Avertismentele venite de la Bruxelles, la adresa guvernului, după ce Cîțu a băgat România în deficit excesiv generează reacții halucinante: Ludovic Orban e în negare, Rareş Bogdan amenință voalat președintele Comisiei Europene.
Încercarea liberalilor de a da vina pe Comisia Europeană pentru tăierile de pensii, salarii și investiții nu ține! Ei sunt singurii responsabili!”, transmite Partidul Social Democrat pe pagina de Facebook oficială.
Reamintim că Florin Cîțu a declarat că a primit înțelegere de la Bruxelles, iar Comisia Europeană ar fi acceptat planul de ajustare a deficitului prezentat. În tot acest timp, cei din PSD au venit cu un document de la Comisia Europeană care arată că liberalii nu au trimis nimic pe acest subiect.
„E greu să crezi că minte Comisia Europeană. Ei, fiind interimari, or fi fost primiți de un portar și or fi crezut că au fost primiți de un comisar. E soarta interimarilor, nu sunt primiți de comisari.”, a declarat Traian Băsescu la România TV.