Deputatul PSD Eugen Nicolicea a precizat că va face o propunere conducerii PSD ca iniţiativă legislativă, fiind la latitudinea conducerii calea de urmat.
Decizia sa vine după ce şeful statului Klaus Iohannis a anunţat vineri că va respinge propunerile premierului Viorica Dăncilă pentru ministerele Transporturilor şi Dezvoltării, şi anume, Mircea Drăghici şi Lia Olguţa Vasilescu.
Social-democrat Eugen Nicolicea spune că va propune conducerii PSD o iniţiativă legislativă care să introducă termene de aplicare a deciziilor CCR şi să explice sintagmele hotărârilor Curţii, în contextul acţiunilor preşedintelui Klaus Iohannis legate de remaniere.
Acesta a adăugat că social-democraţii din conducerea PSD vor decide care este forma pe care o va lua propunerea sa, ca iniţativă legislativă în Parlament sau însuşită de Guvern, ca proiect de lege şi depusă la Parlament ori ca ordonanţă de urgenţă emisă de Executiv şi ulterior depusă în Legislativ.
„În decizia Curţii, Curtea Constituţională a spus că instituirea unor termene sunt la latitudinea Parlamentului, termene în care să se execute spre exemplu remanierea cu tot ceea ce implică ea, adică vacantare de loc, respectiv numirea de miniştri. Deci în consens cu decizia Curţii evident că se vor institui termene în care preşedintele trebuie să reacţioneze pentru că în momentul de faţă a întârziat o astfel de chestiune vreo 40 şi ceva de zile fiindcă nu s-a terminat. Deci asta înseamnă instituirea unor termene. După care evident că trebuie să avem, acolo unde avem termene prevăzute sau expresii care se referă la termene, în sensul de timp, am văzut că au fost încălcate de preşedinte, probabil invocând că nu le-a înţeles”, a afirmat Eugen Nicolicea, sâmbătă pentru Mediafax.
Deputatul PSD a oferit ca exemplu cea mai recentă hotărâre a Curţii Constituţionale care a decis că există un conflict juridic între Guvern şi Preşedinţie, obligându-l pe şeful statului să emită de îndată decretele de revocare a miniştrilor Transporturilor şi Dezvoltării, Lucian Şova şi Paul Stănescu, lucru care nu s-a întâmplat imediat după publicarea deciziei CCR.