PSD începe să scadă în sondaje

În cadrul celui mai nou episod al podcastului HAI Live!, difuzată pe canalul HAI România!, sociologul Mirel Palada și jurnalistul Robert Turcescu au vorbit despre mai multe subiecte, printre care locul pe care se află Partidul Social Democrat (PSD) în sondaje.

Mirel Palada menționează că există o probabilitate considerabilă ca procentul PSD în sondaje să scadă. El indică faptul că deja există date brute în acest sens.

Mai mult, subliniază că sondajul a fost realizat înainte de apariția protestelor fermierilor și ale transportatorilor.

Sociologul spune că există semnale care indică o cifră sub 29%. Atunci când se analizează tendința pe termen lung, ținând cont de vibrația incertitudinii datorată erorii de măsurare probabilistice, el observă o ușoară scădere în linie.

Concluzia sa este că este posibil ca PSD să atingă aproximativ 27% în alegerile pentru Parlamentul European, care reprezintă momentul adevărului.

În plus, Palada consideră că AUR ar putea obține în jur de 23-24%. El sugerează că AUR ar putea primi și un procentaj suplimentar din străinătate, dar nu într-o măsură atât de mare cum cred unii, deoarece participarea la vot în străinătate este așteptată să fie scăzută.

”E foarte posibil să mai scadă. Deja avem date semnal brute. Sondajul ăsta a fost făcut înainte de tractoriști și de camionagii. Asta spun. Și acum avem semnale că este sub 29%.

Iar pe linie lungă, dacă te uiți la tendință și dai la o parte vibrația de incertitudine dată de marșa de eroare, de măsurare probabilistică, vezi că linia este într-o ușoară scădere. Și atunci e posibil ca PSD-ul spre europarlamentare, care e momentul adevărului, PSD-ul să obțină undeva în jur de 27%.

E posibil ca AUR să obțină undeva în jur de 23-24%. Și va mai primi un punct procentual din străinătate, dar nu atât de mult cum și închipuie ei că, mamă, o să rupă gura târgului în străinătate, pentru că în străinătate va fi o participare scăzută la vot”, spune sociologul.

Întregul podcast poate fi vizualizat AICI sau pe canalul de YouTube al HAI România!.

HAI România 24 ianuarie
Mirel Palada (stânga), Robert Turcescu (dreapta)/SURSĂ FOTO: Capital.ro

Cei mai mulți români ar vota cu PSD

Într-un sondaj efectuat de Sociopol și publicat acum câteva zile, se arată că, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare, românii ar vota, în proporție de 29% cu PSD.

Sondajul mai arată că:

  • 23% ar vota cu AUR
  • 17% ar vota cu PNL
  • 13% cu USR PMP FD
  • 5% cu UDMR
  • 3% cu SOS România
  • 2% cu PER
  • 2% cu PRO România
  • 2% cu independenți
  • 1% cu PU-SL
  • 1% cu REPER
  • 1% cu AD

Cu ALDE, PRS, PNȚ-CD nu va vota nimeni.

În același sondaj, la care face referire Mirel Palada în podcastul HAI Live!, 58% dintre respondenți spun că ar merge cu siguranță la vot dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare.

  • 22% au spus că probabil ar merge
  • 6% au spus că probabil nu ar merge
  • 14% au spus că nu ar merge cu siguranță