PSD s-a lansat într-o nouă tiradă de atacuri electorale împotriva PNL. De data aceasta, subiectul este reprezentat de alegerile anticipate şi motivul real pentru care liberalii şi le doresc cât mai repede.
Într-o postare pe pagina oficială de Facebook, Partidul Social Democrat îşi critică dur adversarii politici din PNL şi explică de ce aceştia îşi doresc “cu disperare” organizarea de alegeri anticipate.
Social-democraţii explică cum una dintre primele măsuri luate de PNL după sosirea la guvernare a fot modificarea OUG 114, respectiv scutirea de taxe a coloşilor care fac profituri uriaşe din energie, la pachet cu eliminarea din legislaţie a limitei de preţ pentru gazele vândute populaţiei.
PSD explică că de asta îşi doresc liberalii neapărat alegeri anticipate: îşi doresc voturile românilor înainte ca facturile la gaze să explodeze începând cu 30 iunie, moment după care companiile îşi vor putea stabili singure preţurile pentru gazul natural livrat populaţiei.
“Este clar de ce PNL vrea cu disperare #anticipate?”
“Vă mai aduceți aminte care a fost una dintre primele măsuri ale guvernului Orban? E simplu! Scutirea de taxe pentru bănci și pentru coloșii care fac profituri uriașe din energie, la pachet cu eliminarea din legislație a limitei de preț pentru gazele vândute către populație, prin modificarea OUG114/2018.
Practic, #PNL a dat liber companiilor să stabilească ce prețuri vor ele pentru gazul natural livrat populației…dar de la 30 iunie 2020.
Este clar de ce PNL vrea cu disperare #anticipate? Vrea voturile românilor înainte ca facturile să explodeze!
↘️↘️↘️ ANTICIPATE=AUSTERITATE”