PSD se află la un pas de implozie. Se anunță noi excluderi masive din partid. S-a aflat și cine sunt cei care vor ajunge pe lista neagră. Anunțul a fost făcut chiar de către liderul partidului, Viorica Dăncilă care a trecut la amenințări fără menajamente.
PSD se află la un pas de disoluție după ce a pierdut rușinos alegerile europarlamentare. S-a trecut la excluderi din partid, iar acestea vor continua. S-a făcut o nouă listă neagră. Premierul Viorica Dăncilă joacă tare și spune că cine nu-și va îndeplini obiectivul la alegerile prezidențiale va fi dat afară.
Aflată la Sibiu, Dăncilă a dezvăluit că fiecare organizație va avea un target. Cine nu îl realizează, pleacă. „Acest lucru este un act de normalitate. Atunci când eşti ales, îţi asumi o responsabilitate şi cred că această responsabilitate trebuie să şi-o asume fiecare organizaţie, pentru că nu putem obţine victoria pe care ne-o dorim dacă nu vom avea o implicare a tuturor organizaţiilor. Fiecare organizaţie judeţeană va avea un target, îşi va asuma acest target, pentru că aşa cum preşedintele partidului, conducerea partidului, îşi asumă anumite lucruri, această asumare trebuie să meargă până la nivelul fiecărei comunităţi”, a spus Dăncilă.
Întrebată ce se va întâmpla cu liderii care nu vor atinge acel prag, Dăncilă a răspuns că în mod normal trebuie să îşi dea demisia. „Atunci când îţi asumi un lucru, trebuie să-l duci la bun sfârşit”, a adăugat liderul social-democrat.