PSD lansează noi acuzații la adresa coaliției de guvernare
PSD a transmis în cadrul unui comunicat că este vorba despre „un furt din buzunarele copiilor”, în valoare de 2,1 miliarde de lei.
„2,1 miliarde lei este suma furată de Coaliția PNL-USR-UDMR din buzunarele copiilor, prin anularea creșterii alocațiilor. PSD condamnă ferm decizia premierului Cîțu care a anunțat că guvernul nu va acorda cea de a doua tranșă de majoare a alocațiilor copiilor, prevăzută pentru 1 iulie.
Înainte de alegerile din 2020, Cîțu și Orban i-au mințit în față pe părinți și pe copii, cărora le promiteau că vor eșalona dublarea alocațiilor adoptată de PSD în cinci tranșe semestriale egale. După ce au primit votul multor cetățeni care au crezut în această promisiune, Guvernul Cîțu și majoritatea PNL-USR-UDMR au anulat tranșele cuvenite copiilor. Este practic un furt din buzunarele copiilor”, au transmis social democrații într-un comunicat.
PSD va depune în Parlament un proiect de lege pentru creșterea imediată a alocațiilor
PSD subliniază că vor fi anulate două din cele 5 tranșe promise de PNL înainte de campania electorală, respectiv tranșa 3, prevăzută pentru 1 iulie 2021 și tranșa 4 pentru 1 ianuarie 2022, potrivit proiectului de lege adoptat deja de majoritatea din Senat a PNL-USR-UDMR.
„Prin aceste modificări, Coaliția PNL-USR-UDMR fură din buzunarele copiilor suma totală de 2,1 miliarde, pe care ar fi trebuit să le plătească în intervalul 1 iulie 2021-1 iulie 2022. Prin neacordarea tranșelor promise, Cîțu și Orban fură la fiecare copil cu vârsta între 2 și 18 ani câte 522 lei, iar de la fiecare copil sub 2 ani sau cu dizabilități câte 1.044 lei! Tot în campania electorală, PNL și USR promiteau, pe toate vocile, că imediat după alegeri vor tăia de la pensiile speciale și vor da banii la copii. După 6 luni de guvernare, nici nu au tăiat pensiile speciale – dimpotrivă tocmai au amânat pentru finalul lui 2023 – dar nici nu au mai dat majorările promise copiilor”, completează PSD.
În continuare, social democrații transmit că vor depune în Parlament un proiect de lege pentru creșterea imediată a alocațiilor la nivelul stabilit prin lege.
„Săptămâna viitoare PSD va depune în Parlament un proiect de lege pentru creșterea imediată a alocațiilor la nivelul stabilit prin lege încă din ianuarie 2020. De atunci și până în prezent Guvernele Orban și Cîțu au refuzat în permanență să aplice creșterea prevăzută de lege și i-au mințit în permanență pe copii și pe părinți. Conform proiectului de lege ce va fi depus de PSD, alocațiile vor crește imediat după adoptare de la 214 lei la 300 de lei pentru copiii cu vârsta între 2 și 18 ani și de la 427 lei la 600 lei pentru copii sub 2 ani sau pentru cei cu dizabilități”, este scris în comunicatul respectiv.