Putem intui faptul că există alte motive decât cele recitate în fața camerelor de luat vederi. Iar acestea au legătură, fără doar și poate, cu nevoia actualilor conducători politici de a-și subordona Justiția. La ora când scriu aceste rânduri, situația este departe de a-și fi găsit o rezolvare. Criza politică pornită chiar din inima PSD a apucat deja sa ducă la devalorizarea leului și va fi pus deja în modul de așteptare destule investiții care s-ar fi putut petrece în România.

Banilor nu le place incertitudinea, lucrul ăsta se știe demult, și ar fi trebuit să-l știe toți cei care au consimțit la această situație. Iar, fără bani, orice promisiuni politice sunt egale cu zero, după cum s-a văzut cu ocazia discuțiilor despre legea salarizării unitare, ciuntită de multe dintre atributele dătătoare de optimism pentru cei care-și puneau speranțe în ea.

I-am cunoscut pe câțiva dintre foștii miniștri ai guvernului Grindeanu. (Las deoparte faptul că am aflat între timp – oficial – că ar fi trebuit să-i spunem „Guvernul Dragnea“). Unii mi-au făcut o impresie nesperat de bună, alții nu chiar.

Dar, în cazul fiecăruia dintre ei, mi-am spus că trebuie să ofer timp înainte să mă hazardez cu vreo judecată de valoare. Iar ciudățenia aceasta cu conducerea executivă bicefală, cu un șef la Palatul Victoria și altul la Palatul Parlamentului, făcea lucrurile și mai complicate. Îmi dau seama acum că sărmanii oameni nu au avut nicio șansă.

Lucru confirmat de altfel și de către „doamna Olguța“ care a declarat că acest guvern a fost de la început gândit ca o formulă de tranziție. Doar că a uitat să ne explice și unde trebuia să se oprească tranziția asta. Iar noi, proștii, ne băteam capul cu „Start-Up Nation“, proiecte de autostrăzi și alte proiecții care s-au dovedit a fi doar niște vorbe de clacă, bune doar să mângâie urechile celor care au nevoie de așa ceva. 

În lumina faptelor știute acum, aș zice că meciul acesta Dragnea – Grindeanu merită să fie pierdut de amândoi. Nu are niciun rost să încerci să alegi o tabără, pur și simplu este doar războiul lor. Este un lose-lose, atât pentru ei cât și pentru România. Iar orice pesedist de bună credință, probabil că ar trebui să-și pună astăzi problema că ar fi bine să scape de amândouă aceste personaje toxice pentru dezvoltarea noastră economică.

Claudiu Şerban,
director editorial Capital