Schimbări majore la conducerea ANRE din această toamnă. Un nume cunoscut pe scena politică ar putea ieși din nou la rampă!
În condițiile în care mandatul actualului președinte al instituției, Dumitru Chiriţă, se va încheia în luna octombrie, iar acesta a pierdut sprijinul liderului PSD, Marcel Ciolacu, un nou nume este vehiculat pentru şefia instituţiei..
Este vorba despre Răzvan Nicolescu (foto), fost ministru al Energiei în Guvernul Ponta. Surse politice au declarat pentru News.ro că Nicolescu este prima opţiune a conducerii PSD pentru şefia ANRE.
Răzvan Nicolescu, propunerea PSD pentru funcția de președinte al ANRE
Menționăm faptul că la momentul actual, Răzvan Nicolescu ocupă funcția de membru al Consiliului de Conducere al Institutului European de Inovare şi Tehnologie (EIT).
Pe de altă parte, în timpul guvernării Ponta, a fost pentru scurtă vreme ministru al Energiei. Astfel în perioada 2014 – 2016, a ocupat funcţia de preşedinte al Agenţiei Europene de Reglementare în Energie (ACER), iar anterior, în perioada 2006 – 2008, Nicolescu a fost reprezentantul României la Uniunea Europeană pe probleme de energie.
Cine este, de fapt, Dumitru Chiriță, actualul șef al ANRE?
Referitor la Dumitru Chiriță, actualul președinte al ANRE, acesta a fost numit în funcția de conducere a instituției în anul 2017. La acel moment, el era susținut de Iulian Iancu și de Liviu Dragnea.
Șeful ANRE a cunoscut o ascensiune impresionantă în ultimii 20 de ani. În primă fază acesta a fost electrician, iar mai apoi a devenit sindicalist. În 1990 acesta a devenit liderul sindicatului Energia, iar câțiva ani mai târziu, în 1996, Dumitru Chiriță a devenit vicepreședinte al confederației sindicale BNS.
În 2000, a devenit deputat PSD, iar între 2004 și 2007 a ajuns vicepreședinte al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, deși el era doar un simplu electrician. În anul 2008, Chiriță a fost ales deputat, din nou, iar din 2017, Liviu Dragnea l-a pus în fruntea ANRE. Menționăm că la rândul ei, și fiica acestuia lucrează la ANRE din 2014. În funcția de preşedinte al ANRE a avut un salariu de 12.000 de euro lunar, arată News.ro.
Amintim faptul că tensiunile dintre Chiriță și PSD au început în iarna acestui an. Actualul șef al ANRE susținut de social democrați a lipsit la mai multe întâlniri ale coaliției de guvernare, locul său fiind ținut în permanență de vicepreședintele Zoltan Nagy.