PSD propune prin lege testarea periodică gratuită a elevilor pentru COVID-19. Social democrații vor iniția o propunere de lege prin care Guvernul să asigure din Fondul de rezervă sursele financiare pentru a putea fi pusă în practică această inițiativă.
PSD propune prin lege testarea periodică gratuită a elevilor pentru COVID-19. De cealaltă parte, ministrul Educației susține că adevărat problemă constă în refuzul părinților de a permite testarea copiilor.
Astfel, din 1 milion 300 de mii de teste la dispoziția școlilor, pe parcursul semestrului trecut, au fost folosite doar câteva zeci de mii.
PSD propune prin lege testarea periodică gratuită a elevilor. Ar beneficia de două teste pe săptămână
PSD va iniţia o propunere legislativă prin care Guvernul să fie obligat să asigure testarea periodică gratuită pentru COVID-19 a elevilor, astfel încât unităţile şcolare să poată continua desfăşurarea cursurilor cu prezenţă fizică, în condiţii de siguranţă.
Iniţiativa PSD va asigura câte două teste antigen pe săptămână, pentru fiecare elev din România.
Efectuarea testelor rapide se va putea face la cabinetele şcolare, acolo unde acestea există şi funcţionează, la medicul de familie sau la alţi furnizori de servicii medicale care au contract cu casele de asigurări de sănătate, arată un comunicat de presă al partidului.
Conform sursei citate, fondurile necesare pentru achiziţia testelor şi pentru administrarea acestora va fi asigurată din Fondul de rezervă al Guvernului.
”O măsură absolut necesară”
”În condiţiile în care varianta Delta a virusului este mult mai contagioasă, inclusiv în rândul copiilor şi adolescenţilor, şi ţinând cont că elevii sub 12 ani nu au opţiunea vaccinării anti-COVID-19, testarea periodică a elevilor reprezintă o măsură absolut necesară pentru combaterea transmiterii virusului în unităţile de învăţământ”, conchide sursa menţionată, potrivit news.ro.
În context, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a făcut precizări despre testarea copiilor din școli.
„Problema nu a fost disponibilitatea testelor antigen, care sunt teste recunoscute, ci a fost acordul părinților. Părinții, din păcate, nu și-au exprimat acordul pentru utilizarea acestor teste în școli”, a explicat el.
”Luni de-a rândul am pledat pentru acest fel de testare. Am înțeles, nici acum testarea non-invazivă, acele teste pe bază de salivă, nu sunt omologate de Agenția Europeană a Medicamentului.
”Problema a fost acordul părinților”
Chiar dacă nu a fost posibilă o omologare la nivel european, au fost țări precum Franța, Austria și alte state, care au adoptat decizia autorizării a acestor teste non-invazive, mai ușor de acceptat pentru părinți, la nivel național. Aș vrea să precizez că am avut 1 milion 300 de mii de teste la dispoziția școlilor, pe parcursul semestrului trecut. Au fost folosite doar câteva zeci de mii.
Deci, problema nu a fost disponibilitatea testelor antigen, care sunt teste recunoscute, ci a fost acordul părinților.
Părinții, din păcate, nu și-au exprimat acordul pentru utilizarea acestor teste în școli. În continuare, avem un număr important de teste la dispoziția școlilor pentru testare și avem această problemă a acordului expres al părinților pentru testarea prevăzută, ca fiind un act medical. Va trebui să ieşim cât se poate de repede din acest cerc vicios.”, a declarat la Antena 3 Cîmpeanu.