PSD a postat un mesaj pe pagina oficială de Facebook prin care i se cere guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, să intervină pe cursul valutar și să apere moneda națională. ”În 2016, Guvernatorul BNR Mugur Isărescu spunea că „BNR apără moneda națională, asigură stabilitatea prețurilor (…) și pe cei peste 3-4 milioane de români care au credite la bănci”. Astăzi, BNR dispune de rezerve de peste 36,8 miliarde, adică mai mult decât dublu banilor cash care se mișcă în România. Are deci suficiente resurse să apere moneda națională. Alături de milioanele de români care au de platit rate la bănci, solicităm BNR să își facă datoria!”, arată cei de la PSD.
Imediat au început să curgă și mesajele pe pagina de socializare. “Cum se face că de toate relele, întotdeauna e de vină altcineva și pentru tot ce aparent sau măcar declarativ e bine, e meritul PSD și niciodată al altcuiva? P-ăștia de la BNR dacă i-ați legat și de mâini și de picioare, cum vreți acum să pună ordine în haosul pe care voi l-ați provocat?”, a comentat un internaut. Cursul de schimb leu/euro a deschis în creştere pe sesiunea interbancară, urcând cu 0,05% şi ajungând la nivelul de 4,77 lei. Cursul BNR oficial anunţat miercuri pentru un leu era de 4.7569 lei. Leul s-a depreciat şi în faţa dolarului, depăşind pragul de 4,21 lei.Românii cu credite în euro au privit uimiţi în acest an cum cursul leu/euro creşte de la o zi la alta, depăşind maxim istoric după maxim istoric. Cursul de referinţă anunţat ieri de BNR a miercuri (cea mai recentă şedinţă a BNR) până la 4,7569 lei/euro, fiind în creştere cu aproape 2% faţă de nivelul de la sfârşitul lui 2018. Doar într-o zi moneda naţională s-a depreciat cu aproape 1% în faţa euro.