PSD reacționează la Alianța Vestului! Cum este văzută inițiativa printre social-democrați

După ce patru primari de la PNL au anunțat că înființează ,,Alianța Vestului” o inițiativă prin care cei patru și-au propus să atraga mai repede fondurile europene și investitorii, dar și să se dezvolte mai ușor, au apărut și primele opinii din partea unor membrii ai PSD.

Adrian Bourceanu, consilier județean și membru în CJEX PSD Neamț, s-a arătat critic la adresa acetui proiect. 

„Aud că s-a inventat o așa numită ‘alianța a vestului’, care din punct de vedere economic se rupe de ceea ce însemnă România economică actuală. Cred sincer că nu a existat niciodată în istoria României de după 1918 un pericol mai mare la adresa integrității și independenței statului român ca acest concept care tinde să devină un ‘brand’ după modelul Italiei, cu referire nordul acestui stat. Aștept cu maxim interes ca în principal factorii diplomatici și de decizie a guvernului român să clarifice în tandem cu ‘românii’ care au inventat acest atac la adresa României acestă ‘nouă viziune’”, a spus Adrian Bourceanu, scrie vestea.net

În timp ce  europarlamentarul Emilian Pavel a fost ceva mai indulgent.  

„1. Vreau să văd unde este plus-valoarea. 2. Sunt dator colegilor din țară pentru că, întâmplător, este și primarul orașului meu implicat. Primul capitol de priorități al alianței primarilor populiști din Vest conține proiecte prioritare ale Guvernului PSD, dar în care aceste primării nu au atribuții. Am găsit totuși ceva: Creșterea mobilității ecologice în zona metropolitană prin proiecte de tip tren/tramvai/roleibus/autobus electric/metrou metropolitan – SUCCES. În cadrul acestui capitol am mai găsit ceva ce contrazice declarațiile la nivel național a șefilor acestor primari! Sprijinirea legii parteneriatului public-privat pentru proiecte de infrastructură. Am ales sa pun drept “bullet point” semnul `100`pentru că știți și voi, mesajul dat de această coaliție, fără atribuții în domeniile propuse, nu este unul de unitate”, a scris europarlamentarul pe Facebook.