De asemenea, s-a renunțat la angajarea unor consultanți fiscali. „Implementarea acestui mecanism fiscal se va face prin intermediul sistemului informatic integrat organizat la nivelul ANAF, ceea ce va permite eliminarea risipei de timp din partea contribuabililor”, se arată în document.

Veniturile sub 2.000 de lei nu vor fi impozitate. De asemenea, ca și în varianta veche, cea care implica introducerea impozitului pe gospodărie, care se regăsește în vechea variantă a programului de guvernare, se vor aplica deduceri ”care să încurajeze economisirea, investițiile și creșterea standardelor de sănătate și educație pentru populație”, se arată în același document.

O altă noutate față de vechiul program este introducerea declarației de patrimoniu de fiecare persoană fizică, care să conțină toate bunurile deținute de fiecare român în parte.

Potrivit noului program de guvernare, vor exista modificări legislative care vor obliga ,de la 31 decembrie 2019 ca firmele cu capital negativ să își reîntregească capitalul și ANAF să fie împuternicit cu urmărirea îndeplinirii acestei condiții. Fiscul va fi împuternicit de anul viitor să colecteze cât mai multe taxe, inclusiv cele de la Agenția Fondului de Mediu.

De asemenea, legea insolvenței va fi modificată cel târziu până la  1 noiembrie 2017 astfel încât o firmă să nu poată rămână în faliment mai mult de doi ani, spune documentul, sau dacă nu își respectă planul de conformare pe o perioadă mai mare de șase luni. De asemenea, o persoană fizică nu va mai putea înființa o firmă nouă pentru o perioadă de  câtiva ani dacă a avut două firme aflate în insolvență.