PSD respinge categoric propunerea CNAS de a limita decontările la un singur serviciu medical pe zi pentru aceeași persoană

Partidul Social Democrat (PSD) a transmis marți, 6 decembrie 2022, că respinge categoric propunerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de a deconta un singur serviciu medical sau tratament medical pe zi pentru acelaşi cod numeric personal. Potrivit PSD, această măsură restrânge drastic accesul la sănătate al persoanelor asigurate şi afectează grav calitatea actului medical.

„În formularea actuală din referatul CNAS pentru aprobarea noului Contract-Cadru, reglementarea este inacceptabilă. În multe situaţii, pentru stabilirea unui diagnostic corect sau pentru o intervenţie medicală sunt necesare mai multe servicii, care trebuie prestate în aceeaşi zi. În acelaşi timp, această prevedere este o încălcare a dreptului la sănătate al pacienţilor, care ar fi puşi pe drumuri, în mod repetat şi nejustificat, pentru a beneficia de serviciile medicale la care au dreptul prin lege”, scrie într-un comunicat de presă emis de către social-democrați.

PSD a anunțat, totodată, că va solicita o analiză asupra acestor prevederi în cadrul coaliţiei de guvernare şi se va opune oricăror dispoziţii care limitează accesul la sănătate al cetăţenilor asiguraţi. PSD transmite că sprijină categoric poziţia ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, de a susţine cu fermitate accesul neîngrădit al pacienţilor la asistenţa medicală ambulatorie.

Propunerea CNAS vine în contextul în care Ministerul Sănătății a propus o nouă taxă pentru serviciile medicale în ambulatoriu

Propunerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS) de a deconta un singur serviciu medical pe zi pentru o persoană vine în contextul în care Ministerul Sănătății (MS) a propus recent o nouă taxă pentru serviciile medicale în ambulatoriu.

Potrivit proiectului strategiei naționale de sănătate pentru perioada 2023-2030, pusă în dezbatere publică pe site-ul instituției, Ministerul Sănătății (MS) vrea ca pacienții care vor să primească serviciile medicale de la un anumit medic să plătească o taxă, numită „coplată”. Este vorba despre un proiect pilot care ar urma să fie aplicat în unele zone.

„Strategia vizează pilotarea furnizării anumitor servicii ambulatorii cu posibilitatea alegerii profesionistului care oferă serviciile de sănătate solicitate, în baza unei coplăți reglementate legal și suportate de beneficiar și a posibilității programării transparente a serviciului respectiv în sistemul electronic de programări”, se arată în nota de fundamentare a strategiei citate.

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a declarat luni, 5 decembrie 2022, într-o conferință de presă, că „este o minciună” că ar fi propusă o taxă suplimentară pentru serviciile medicale, dar a admis că este vorba despre un proiect-pilot care prevde o plată pentru furnizarea de servicii medicale ambulatorii peste programul medicului.