„Pesediștii au dat în ”orbul minții” și atacă fără judecată în Parlament toate programele economice ale Guvernului PNL. Până acum, corifeii crizei economice de la PSD au respins în Senat modificarea programului IMM Invest și aprobarea programului IMM Leasing. Ieri, au votat pentru respingerea programului Noua Casă și împotriva Ordonanței de modificare a Legii Eximbank pentru acordarea de credite subvenționate companiilor mari.
Urmează probabil ca PSD să facă același lucru și cu IMM Factor așa cum au anunțat că vor respinge și rectificarea bugetară și vor lăsa țara fără buget și fără cele mai importante programe de relansare economică. Să aprindă cineva lumina la PSD pentru că deja e noaptea minții ce se întâmplă cu acțiunile lor politice de sabotare a Guvernului cu orice preț și cu orice prilej”, a scris Ionel Dancă pe Facebook.
Forma finală a IMM Leasing
Şeful Cancelariei prim-ministrului, Ionel Dancă, a declarat că în şedinţa de guvern de miercuri a fost adoptată forma finală a programului IMM Leasing.
„Au fost discutate şi adoptate prevederile privind programul IMM Leasing, ca urmare a unor observaţii apărute pe circuitul de avizare. Modificările survenite în cadrul acestui program au fost aprobate şi, practic, prin Ordonanţa de urgenţă adoptată în şedinţa de guvern de azi forma finală a acestui program, IMM Leasing, a fost aprobată şi urmează să fie implementată după adoptarea normelor de aplicare. Ca urmare, Fondul naţional de garantare şi creditare a întreprinderilor mici şi mijlocii va propune într-o şedinţă de guvern ulterioară normele pentru aplicarea acestui program şi acesta va deveni operaţional”, a arătat el, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Palatul Victoria.
Dancă a menţionat că a fost adoptat şi un proiect de hotărâre de guvern privind atribuţiile comitetului interministerial de finanţări, garanţii şi asigurări al EXIMBANK, pentru derularea programului de creditare a companiilor mari.
Pe 23 iulie, şeful Cancelariei premierului preciza că IMM Leasing este un program de facilitare a accesului pentru IMM-uri la finanţare pentru achiziţia de echipamente şi utilaje, o finanţare non-bancară, complementară programului IMM Invest.
„Principalele coordonate ale acestui program vizează un nivel al garanţiilor de până la 80% pentru creditele pentru achiziţia de echipamente IT şi 60% pentru creditele pentru achiziţia de alte echipamente şi utilaje”, preciza Ionel Dancă.