Veşti bune pentru PSD înaintea votului pentru moţiunea de cenzură: doi parlamentari, plecaţi anul trecut la Pro România, se întorc în Partidul Social Democrat. Şi nu sunt singurele nume care au făcut cereri de afiliere.
Este vorba despre deputații Georgian Pop și Alexandra Corina Bogaciu, care în 2019 se alăturaseră formaţiunii conduse de Victor Ponta. În plus, trei deputaţi care au fost în ALDE vor şi ei să se alăture PSD: Marian Cucşa, Ştefan Băişanu şi Graţiela Gavrilescu.
După revenirea acestora în echipa social-democrată, PSD are acum 200 de parlamentari şi poate depăşi pragul de 233 de voturi necesar pentru a demite Guvernul, dacă luăm în calcul şi cele 30 de voturi din partea UDMR şi 4 de la aleşii ex-ALDE, scrie hotnews.ro.
Ce scrie în moţiunea de cenzură iniţiată de PSD
Plenul Parlamentului se reuneşte, luni, pentru prezentarea moţiunii de cenzură depusă de PSD, după angajarea răspunderii Guvernului pe proiectul alegerii primarilor în două tururi de scrutin. Şedinţa începe de la ora 14:00. Data dezbaterii şi votului moţiunii de cenzură va fi stabilită într-o şedinţă următoare a Birourilor permanente.
Joi, PSD a depus moţiunea de cenzură intitulată „Guvernul Orban/PNL – privatizarea democraţiei româneşti”, după ce Executivul şi-a angajat răspunderea pe proiectul de lege privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin. Moţiunea are 208 semnături ale PSD şi UDMR.
Guvernul Orban trebuie demis de urgenţă atât pentru că schimbarea sistemului electoral în prag de alegeri încalcă standardele europene, cât şi pentru că adoptarea acestor modificări s-a făcut în mod unilateral, fără consultare şi dezbatere, prin angajarea răspunderii de către partidul aflat la putere, se arată în textul moţiunii de cenzură.