PSD-ul s-a mobilizat. Au fost validate listele pentru alegerile parlamentare. Sorin Grindeanu a făcut anunțul

Mai sunt doar câteva săptămâni până la organizarea alegerilor parlamentare, iar marile partide politice s-au mobilizat și și-au ales candidații favoriți. Și PSD-ul este pregătit, potrivit prim-vicepreşedintele social-democrat, Sorin Grindeanu.

Sorin Grindeanu a anunțat marți că PSD a validat listele de candidaţi la alegerile parlamentare pentru 19 organizaţii şi miercuri va organiza o nouă şedinţă a Consiliului Politic Naţional pentru restul de organizaţii.

„În Consiliul Politic Naţional am validat listele pentru 19 organizaţii, urmând ca mâine să facem o altă şedinţă a CPN pentru restul de organizaţii”, a declarat Sorin Grindeanu, marţi, la finalul şedinţei Consiliului Politic Naţional al PSD.

Totodată, acesta a mai subliniat faptul că miercuri, la ora 16.00, Organizaţia PSD Bucureşti va depune listele la Biroul Electoral Municipal.

Tot în CPN, a anunţat Grindeanu, au fost stabilite conduceri interimare la trei organizaţii ale PSD.

„Alba – domnul europarlamentar Victor Negrescu, Covasna – domnul Barbu Bogdan şi Vrancea – domnul deputat Angel Tîlvăr”, a precizat Grindeanu.

PSD Neamț s-a mobilizat deja

PSD Neamț și-a desemnat deja candidații la Camera Deputaților și Senat. Anunțul a fost făcut de Ionel Arsene.

Candidații PSD Neamț pentru CAMERA DEPUTAȚILOR:

Ciprian Șerban – deputat
Oana Bulai – consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim- ministrului
Remus Munteanu – ministru secretar de stat
Viorel Stan – deputat
Gabriela Lucachi – medic
Toni Covasan – primar
Ovidiu Niță – primar
Octavian Diaconița – jurist
Radu Tudorel – consilier județean
Constantin Păduraru – consilier județean

SENAT:

Răzvan Cuc – ministru
Florentina Moise – profesor
Neculai Avădanei – medic
Adrian Bourceanu – avocat
Ionuț Ciocoiu – profesor

„Astăzi, am anunțat candidații cu care Partidul Social Democrat, filiala Neamț, va intra în competiția pentru alegerile parlamentare. Sunt convins că am făcut cele mai bune alegeri și cred în succesul colegilor mei, oameni care sunt cunoscuți în județ și în țară datorită activității lor politice și profesionale desfășurate de-a lungul anilor, implicării în diverse proiecte etc. Știu că nemțenii își doresc să avem parlamentari de forță, care vor avea un cuvânt greu de spus atât în Senatul României cât și în Camera Deputaților și de aceea am convingerea că pe 6 decembrie vor alege dorindu-și un viitor bun și un program de guvernare care să salveze țara din prăpastia în care a fost dusă în ultimul an.

Le doresc succes social-democraților în competiția din luna decembrie și multă putere de muncă în administrația națională!”, a scris Ionel Arsene pe Facebook.