Victor Ponta a ieșit la atac și a lansat acuzații bombă la adresa foștilor săi colegi de paartid. Liderul ProRomânia s-a enervate după ce noua conducere a social-democraților a promis că va înceta lupta pentru modificarea legilor justiției și a fost salutată inclusiv de liderii UE.
Ponta spune că este grețoasă noua politică a celor de la PSD după ce în urmă cu doar două săptămâni Frans Timmermans era umilit în campania electorală a social democraților.
”Este bine că discursul antieuropean al PSD a încetat. Noi la ProRomania am spus mereu acest lucru (și toți care conduc azi PSD îi țineau isonul lui Liviu Dragnea în toate atacurile – acum s-au spălat pe mâini ca Pilat din Pont)!
Este totuși grețos să îi vezi pe “Patrioții din Europa” care se băteau cu cărămida în piept până pe 26 și făceau manele contra lui Timmermans cum dau din coadă și se gudură pe lângă cei pe care îi înjurau până acum o săptămână! Măcar Liviu Pleșoianu a rămas pe poziție – e prima dată când îl apreciez și singurul lucru pentru care merită apreciat, în rest vorbește numai prostii și servește din ignoranță propaganda Sputnik în România!” – a scris Ponta pe o rețea de socializare.
Ponta a reacționat după ce Comisia Europeană și Guvernul României au transmis un comunicat de presă cu același text, în care liderii UE au salutat angajamentul guvernului român.
Juncker și Timmermans au salutat angajamentul guvernului român de a nu continua reformele controversate din sistemul judiciar şi de a relua imediat dialogul în baza Mecanismului de Cooperare şi Verificare (MCV) pentru a realiza progrese în reformele judiciare şi în lupta împotriva corupţiei, a declarat un purtător de cuvânt al executivului comunitar după întâlnirea de marţi, de la Bruxelles, a premierului Viorica Dăncilă cu cei doi înalţi oficiali europeni.
Juncker şi Timmermans au salutat şi abordarea europeană a premierului Viorica Dăncilă şi sprijinul guvernului român pentru proiectul european, precum şi disponibilitatea de a continua cooperarea strânsă cu Comisia Europeană.