PSD trebuie să se trezească sau va dispărea din istorie. Să se uite la ultimul sondaj de opinie și să se gândească cum au reușit să ajungă într-un an și jumătate de la scorul de 46% la 25% în opțiunile electorale”, a spus Rareş Bogdan pentru psnews.ro.
”PSD dovedește în continuare că este un partid retrograd, care nu înțelege sistemul democratic și care încearcă, cu fiecare zi ce trece, să transforme România într-o autocrație. Probabil au nostalgia partidului unic, de pe vremea străbunicilor, bunicilor și părinților lor, și își închipuie că pot să facă orice. Eu îi informez că societatea civilă din România s-a trezit, că există presă internațională independentă și există cel puțin câteva partide în România, începând cu PNL și continuând cu USR, PMP și platforma lui Dacian Cioloș, care se vor opune cu toate forțele transformării României într-o autocrație. Epoca partidului unic a trecut,” a spus moderatorul.
„Am văzut un sondaj, dacă rezultatele sunt adevărate, PSD a ajuns la 25%. E inacceptabil după un an şi jumătate. De la 45% la 25% e mult prea mult. Ceva ne-a adus aici, ceva sau cineva,” a declarat Ecaterina Andronescu la Digi 24.
Ea a spus că nu a mai vorbit cu Liviu Dragnea din martie, de la congresul partidului şi a subliniat că este necesară o dezbatere în care să se discute soluţia pentru a ieşi din starea actuală.
„Mi-am asumat ce am făcut, mi se pare că să ai dreptul să vorbeşti e un lucru pe care îl are orice cetăţean. Se poate întâmpla şi ca partidul să mă excludă”, a conchis fostul lider al PSD Bucureşti.
Organizaţia judeţeană a PSD Hunedoara apreciază că nu există „niciun motiv” pentru schimbări la nivelul conducerii partidului, menţionând marţi, într-un comunicat de presă, că sub conducerea preşedintelui Liviu Dragnea, a fost obţinut cel mai bun scor electoral „din istoria recentă a partidului” şi că guvernul a înregistrat rezultate bune în plan economic şi social.
„Avem un Guvern performant, tocmai pentru că este susţinut de un partid care îşi face treaba în baza unui program de guvernare foarte competitiv. Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost ales direct de către colegii noştri. Nu trebuie să uităm faptul că, tocmai sub această conducere, a lui Liviu Dragnea, PSD a obţinut cele mai bune rezultate electorale din istoria recentă a partidului”, a precizat preşedintele PSD Hunedoara, deputatul Laurenţiu Nistor.