PSD va vota pentru ridicarea imunităţii în cazul Şova

Social-democraţii vor vota pentru ridicarea imunităţii în cazul senatorului Dan Şova, a declarat luni preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

 

''Cu toată părerea de rău, PSD va vota pentru ridicarea imunităţii'', a afirmat Liviu Dragnea, întrebat de jurnalişti despre votul PSD în cazul Dan Şova. Liviu Dragnea s-a prezentat luni la ÎCCJ, unde se judecă un nou termen în dosarul 'Referendumul'.

Procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a sesizat procurorul general pentru a cere preşedintelui Senatului încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a lui Dan Şova.

Potrivit DNA, în perioada octombrie 2011 – iulie 2014, Dan Şova a pretins sume de bani şi a primit în total 100.000 de euro de la o persoană denunţătoare, în schimbul traficării influenţei sale reale pe care o avea pe lângă Mihai Bălan, director general al CET Govora SA, astfel încât acesta din urmă să asigure încheierea unui contract de asistenţă juridică cu o anumită societate de avocatură, contract de tip abonament lunar, la o valoare de 10.000 euro/lună.

În dosar a fost reţinut Mihai Bălan, director general al CET Govora, pentru abuz în serviciu în formă continuată (două acte materiale). Ulterior, Instanţa supremă a stabilit ca acesta să fie cercetat sub control judiciar.

Biroul permanent al Senatului urmează să discute, în şedinţa de luni, cererea privind încuviinţarea reţinerii şi arestării preventive a senatorului PSD Dan Şova şi să o transmită Comisiei juridice pentru formularea unui raport.

De asemenea, senatorul Dan Şova va fi invitat la Comisia juridică pentru a-şi studia dosarul şi pentru a-şi exprima punctul de vedere.