La o lună de la protestele violente din Piața Victoriei, PSD cere instituţiilor statului să investigheze informaţiile cu privire la finanţarea externă a protestelor de stradă, a anunţat un comunicat al formaţiunii.
"PSD cere instituţiilor statului să investigheze de urgenţă informaţiile de o gravitate excepţională care au apărut în spaţiul public cu privire la finanţarea externă a protestelor de stradă şi premeditarea acţiunilor violente de la mitingul din 10 august. Cetăţenii României, mai ales participanţii de bună credinţă la aceste manifestaţii, au dreptul să ştie întreg adevărul din spatele acestor mişcări de stradă, cine sunt autorii manipulărilor şi intoxicărilor publice, cine a plătit şi cu scop real s-a urmărit provocarea unei reacţii emoţionale împotriva instituţiilor statului român şi a ordinii constituţionale. PSD consideră că informaţiile apărute în presă cu privire la mitingul din 10 august conţin indicii temeinice cu privire la acţiuni subversive menite să vulnerabilizeze siguranţa naţională şi autoritatea statului român", precizează comunicatul PSD.
Potrivit sursei citate, astfel de chestiuni nu pot rămâne neinvestigate de organele de anchetă.
"Nu este o dispută de ordin politic, ci un risc major care vizează România. În egală măsură PSD apreciază că se impune realizarea unui cadru legal care să asigure transparenţa totală a surselor de finanţare şi a intereselor celor care iniţiază, întreţin şi amplifică proteste de stradă în România", se arată în comunicat.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat pe 9 septembrie că are informaţii că evenimentele din 10 august au fost finanţate din exterior.
El a declarat, la Antena 3, că există posibilitatea să fie făcute publice dovezi că evenimentele din Piaţa Victoriei au fost susţinute din afara ţării.
"Sunt suficiente elemente ca să putem vorbi de o tentativă de lovitură de stat. Au fost proteste finanţate, se pare că şi din extern. Eu sunt absolut convins că săptămâna viitoare vor ieşi informaţii despre modul că s-au finanţat aceste proteste, despre faptul că au fost organizat tip paramilitar, despre faptul că, şi s-a văzut asta de fapt, că au vrut să ocupe sediul Guvernului şi au provocat în permanenţă jandarmii", a afirmat Dragnea.