Se cere demisia Ralucăi Turcan. Lucian Romaşcanu, care este purtătorul de cuvânt al PSD, a spus că aşteaptă demisia ministrului Muncii. El a comentat, într-o intervenție la Antena 3 CNN, și a spus că în scandalul „Azilelor Groazei” trebuie să vină și alte demisii, inclusiv din zona liderilor politici.
„Demisia doamnei Firea este strict decizia dumneaei. Este o demisie de onoare. Este un lucru pe care sigur că nu și l-a dorit nimeni. Dar în acest moment suntem în situația în care, atât în plan guvernamental, prin deciziile pe care le-a luat Marcel Ciolacu, cât și în plan politic, prin cele două demisii de onoare ale celor doi miniștri, suntem în linie cu ceea ce trebuie să facem (…)
Îl aștept cu mare interes pe dl. Drulă să-și demită primarii care au ‘azile ale groazei’ pe teritoriul lor, pe d-na. Turcan să-și dea demisia, pentru că a fost ministru al Muncii atunci când s-a avizat unul din azilele groazei. Noi ne-am făcut treaba”, a comentat acesta.
PSD a făcut ceea ce trebuia făcut
El a spus că așteaptă cu mare interes și cu mare nerăbdare să văd că tot ce a însemnat discurs, în ultimele zile, al opozanților dar și al colegilor, se întâmplă și în curtea dumnealor.
„Repet, Partidul Social Democrat a făcut ceea ce trebuia făcut. Îi aștept și pe ceilalți onorabili membri ai clasei politice să urmeze exemplul (miniștrilor demisionari) și să-l văd și eu pe dl. Drulă plecat acasă, pe dl. Viziteu, pe d-na. Turcan. Chiar aștept aceste lucruri, pentru că au fost atât de vocali în ultima perioadă, încât gesturile pe care le menționez eu sunt naturale”, a subliniat Lucian Romașcanu.
Marcel Ciolacu spune că lucrurile nu trebuie să se oprească aici
Reacția lui Romașcanu vine după ce Marcel Ciolacu a susținut și el că lucrurile nu trebuie să se oprească însă aici. Președintele PSD a spus că așteaptăca și primarii, șefii de Consilii Județene, directorii de instituții publice locale sau șefii din poliție care au avut o legătură cu ‘azilele groazei’ să își asume pe deplin responsabilitatea.
„Toți trebuie să facă un pas în spate. Lucrurile nu se vor schimba, însă, doar cu un număr de demisii. Cel mai grav ar fi ca această indignare legitimă a societății să fie acoperită de un șir de demisii, iar în spate lucrurile să rămână la fel”, a comentat Ciolacu pe Facebook, după demisia din Guvern a Gabrielei Firea.