Mai mulţi parlamentari PSD au depus la Camera Deputaţilor o propunere legislativă prin care Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" să intre în subordinea nemijlocită a ministrului Apărării Naţionale.
Trecerea în subordinea directă a ministrului Apărării ar presupune, conform inițiatorilor proiectului, reducerea lanţului de comandă şi implicit a birocraţiei. PSD-iștii afirmă că în perioada noiembrie 2016 – mai 2020, Spitalul Militar Central a mai funcţionat în subordinea nemijlocită a ministrului Apărării, perioadă în care s-a dezvoltat, ”atât din punct de vedere al creşterii calităţii actului medical reliefat în trendul ascendent al adresabilităţii, a modernizării infrastructurii şi de suport, cât şi în ceea ce priveşte activitatea de cercetare în domeniul medical”.
Structurile sanitare militare, importanță majoră în contextul războiului din Ucraina
”Funcţionarea Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” în subordinea ministrului Apărării Naţionale presupune reducerea lanţului de comandă şi implicit a birocraţiei”, mai spun parlamentarii. Iniţiatorii afirmă că ”actualul context militar de pe Flancul estic al Alianţei Nord-Atlantice implică o reconsiderare a importanţei rolului pe care îl au structurile din domeniul militar sanitar, prin prisma asigurării refugiaţilor proveniţi din Ucraina la serviciile medicale”. ”Misiunile cu grad ridicat de complexitate şi risc, aflate într-o continuă transformare şi diversificare, încredinţate Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, ca spital cu rol strategic în acordarea asistenţei medicale spitaliceşti, în calitate şi de spital universitar, de urgenţă, regional de nivel ROL 4, din punct de vedere al standardelor NATO, impun prevederea acestuia în subordinea nemijlocită a Ministerului Apărării Naţionale”, spun cei de la PSD.
Patru centre militare pentru tratarea răniților
Armata Română a luat decizia de a construi patru centre militare pentru tratarea răniților de pe front. Acestea vor fi ridicate în cadrul spitalelor militare din Brașov, Sibiu, Craiova și Pitești.Finanțarea centrelor care vor fi înființate în spitalele militare din Brașov, Sibiu, Craiova și Pitești este asigurată parțial din fonduri europene.
Totodată, trebuie menționat că nu este vorba doar de simple facilități de tratament medical. Aceste pavilioane sunt destinate exclusiv răniților de război și vor funcționa în cadrul spitalelor militare din Sibiu, Pitești, Craiova și Brașov, conform informațiilor transmise de antena3.r0. De asemenea, acestea presupun investiții foarte mari care vor fi făcute în perioada următoare pentru a asigura un act medical de cea mai înaltă calitate. Costurile s-ar situa la un total de 400 de milioane de lei, iar finanțarea va fi parțial asigurată din fonduri europene.