Natura umană ne face optimişti când ne e bine şi pesimişti când ne e rău. După mai mult de un an în care efectele crizei economice mondiale s-au manifestat şi în România, agenţii economici par pesimişti – mulţi şi-au văzut pieţele de desfacere afectate, situaţia financiară deteriorată; băncile sunt mult mai selective în acordarea de credite, iar ofertele de achiziţie din partea investitorilor sunt rare. Totuşi, spiritul antreprenorial triumfă, iar în adâncul sufletului mai toţi sperăm că această perioadă nefastă se va încheia în curând. Suntem în căutarea Globului de Cristal. „Când se sfârşeşte criza? Nu-i aşa că suntem pe calea cea bună?“ este laitmotivul discuţiilor noastre, profeţia care sperăm să se autoîndeplinească. Ei bine, este greu de spus cu certitudine ce ne rezervă viitorul. Sunt foarte multe variabile în această ecuaţie, dar cu certitudine „criza“ nu va sfârşi brusc, ci în urma unui proces gradual. Ne uităm la o serie de „leading indicators“, care avertizează asupra unei posibile schimbări de evoluţie a economiei. Piaţa bursieră este un astfel de indicator. Indicatorii de încredere a investitorilor şi consumatorilor din zona euro se îmbunătăţesc constant, deşi sunt încă preocupaţi de piaţa muncii. FED-ul a declarat recent, în premieră de la declanşarea crizei, că economia americană este în curs de revenire. Semnale sunt că revenirea economiilor dezvoltate va continua, deşi nu într-un ritm foarte accelerat. Cine deţine Globul de Cristal? Nimeni. Nu ştim exact când viitorul va deveni mai favorabil, dar suntem siguri că acest lucru se va întâmpla. Economia funcţionează ciclic, vor fi şi vremuri bune, şi vremuri mai rele. Această abordare va deveni mantra succesului în viitor. Companiile care şi-au optimizat operaţiunile şi redus costurile acum urmează să se concentreze asupra top line, asupra veniturilor. Este iarnă, deci să ne facem căruţa! Conştienţi de ciclul economic şi învăţând din erorile trecutului, ne vom poziţiona cu toţii pentru reviriment. Chiar dacă ne este (încă) rău, vom rămâne optimişti, dar să nu uităm să (re)devenim pesimişti sau cel puţin prudenţi atunci când ne va fi foarte bine…
Ciprian Păltineanu, managing director, UniCredit CAIB Romania