Bogaţii României sunt din ce în ce mai puţini şi cumpăra din ce în ce mai mult din afara ţării, afirmă Alessandro Amato, coproprietarul reţelei de magazine de bijuterii Cellini. Vor fi ncesari ani de zile, adaugă el, până când industria se va întoarce la vânzările anilor dinainte de 2008.
În ultimii ani, „am înregistrat în România o scădere dramatică a vânzărilor pentru produse de lux. Clasa de mijloc, care avea cel mai mare apetit pentru produse de calitate, suferă. Vor fi ncesari ani de zile până când ne vom întoarce la nivelul anilor dinainte de 2008”, crede Alessandro Amato, coproprietar al firmelor Chronotime International, Cellini şi al francizelor Gucci şi Paul&Shark pentru România.
În opinia lui, România rămâne ţara din Europa de Est cu cel mai mare potenţial de creştere, „datorită dimensiunii teritoriului, numărului de locuitori, resurselor naturale şi umane – românii fiind un popor foarte creativ şi dinamic. Eu cred că antreprenorii români vor prinde curaj să dezvolte proiecte pe plan naţional bazându-se, din ce în ce mai mult, pe propriile resurse financiare, tehnice şi umane şi că vor ajunge la un nivel de independenţă egală altor state din Uniunea Europeană”.
Începând cu anul acesta, piaţa are însă o problemă în plus: oricât de mult s-au străduit brandurile renumite pentru prețurile cu multe zerouri să-i convingă pe românii superavuți să-și cheltuie banii în magazinele din țară, și nu în cele din străinătate, recenta supraimpozitare a luxului face ca mulți din cei care dispun de lichidităţi şi au dorinţa de a le cheltui pe lux să cumpere taman de peste granițe.
”În România, bogații sunt din ce în ce mai puțini, iar impactul psihologic asupra comerțului cu lux va fi enorm, din moment ce mulți vor hotărî să cumpere astfel de produse din alte țări, unde nu sunt asemenea accize. Și bani vor pleca din România”, arată Alessandro Amato un prim efect al suprataxării luxului.
Amato compară această manevră a Guvernului, cu „conducerea autoturismului pe sensul contrar! Încasările provenite din aplicarea accizelor pentru bijuterii vor ajunge, probabil, la o valoare nu mai mare de un milion de euro pe an, sumă care nu va acoperi nici măcar cheltuielile logistice susţinute de stat în acest caz”.
Sosit în România în 1990 din motive sentimentale, Alessandro Amato, împreună cu partenerul său Marian Mihart, a pus bazele celei mai mari reţele locale de magazine de bijuterii şi ceasuri de lux.
Businessul lor a intrat, anul acesta, într-o nouă epocă: cea a francizelor. Dar nu în provincie, ci în Bucureşti, care, în continuare, le acaparează cea mai mare parte din resurse şi atenţie. Este şi firesc, în condiţiile în care Capitala le aduce jumătate din încasări – „Din şapte cumpărători de lux, cam cinci locuiesc în Bucureşti. Aici avem puţin mai mult de 10% din populaţia ţării“, face o paranteză Alessandro Amato, general manager al Sodo Migliori.
Primul val al strategiei lor de expansiune prin francize s-a materializa în toamna acestui an, prin inaugurarea, în mallul Promenada din nordul Capitalei, a trei noi magazine monobrand – două shop-in-shop-uri Swatch şi Tissot, primele de acest fel din România, plus ”intersecţia” accesoriilor cool – Timesquare by Cellini.
Dar Amato nu se gândeşte doar la consolidarea şi lărgirea portofoliului deja existent, ci şi la aducerea de noi lanţuri de retail. „Sunt nişte tratative pe zona de fashion, dar trebuie să vedem în primul rând cum reacţionează piaţa la supraimpozitarea luxului (de la 1 septembrie 2013 – n.red.). În funcţie de asta decidem“, explică Amato.
Sodo Migliori a făcut primul pas pe piaţa de modă de lux în 2009, când a deschis primul magazin monobrand Paul&Shark – brand italian de îmbracăminte casual-sport. Un an mai târziu a adus şi Gucci în Bucureşti. Dar dacă pe partea de fashion, „am crescut în fiecare an“, potrivit lui Amato, afacerile cu ceasuri şi bijuterii ale Sodo Migliori au scăzut cu circa 30%, de când criza şi-a arătat colţii în România.
Şi nici 2013 nu se anunţă mai bun: „Cu taxa asta pe lux, afacerile vor stagna sau chiar vor scădea“. Însă chiar dacă noile accize muşcă din marjele de profit ale companiei (caracterizate oricum de directorul general drept „foarte modeste, între 5%-20%“), Alessandro Amato nu ia în calcul un exit decât dacă „am primi o ofertă de 100 mil. euro“; în 2007, cei doi parteneri au refuzat o ofertă concretă, „cu nişte cifre imense“, a unui grup din Orientul Mijlociu.