De multe ori în lipsă de inspiraţie (oare?) apare formatul în care se difuzează o secvenţă tăiată cu câteva fraze ale unui personaj, şi șapte-opt persoane comentează apoi şi-şi dau cu părerea despre ce ar fi vrut să spună respectivul. Fiecare are scenariul lui şi în doar câteva minute începe cearta pe scenarii, nici nu mai contează intenţia sau ideea autorului. Nimeni nu ascultă pe nimeni, şi, în general, cel mai încruntat vorbeşte și cel mai mult. Mă gândesc că dacă îi spune talk show, măcar show să fie, dacă din talk nu se înţelege mare lucru.
Subiecte se găsesc întruna pentru că avem, ca orice altă naţie, şi omoruri, şi arestări. Deosebirea este că doar noi le tokşoim la televizor cu o afluenţă care face de multe ori celebra telecomandă inutilă, pentru că tot spaţiul e inundat şi dispare, astfel, orice opţiune. Azi, aflăm la ştiri că un bărbat a fost găsit mort nu ştiu unde şi avea hainele sfâşiate. Mâine, poate aflăm de altul care avea unghiile netăiate. Ştire de dimineaţă. Leul „se prăbuşeşte“ cu 3 bani, dar „se apreciază uşor“ peste două zile cu 4 bani. Ştire economică. Avem şi breaking news cu trei maşini tamponate pe drumul judeţean. Şi un ou costă azi mai mult cu 6 bani decât ieri. Mâine poate e mai ieftin, dar nu mai e o ştire, pentru că între timp poate e pătrunjelul mai scump.  Dacă intrăm în zona politică, lucrurile devin de multe ori dramatice.
Vedem cu stupoare că orice arestare sau acuzaţie este „comandă politică“: politicienii opoziţiei, ai puterii, ai sindicatelor, media, justiţie sau oameni de afaceri, ba am văzut chiar şi interlopi acuzând comanda politică.
Nu înţeleg a cui comandă, pe logica simplă a lucrurilor n-a mai rămas nicio categorie neatinsă şi atotcuprinzătoare care să pună în mişcare acest mecanism. Dar gălăgia există şi sala de judecată se mută pe sticlă. Talk show asigurat. Într-un an electoral după patru ani de criză, în care cartea câştigătoare nu poate fi decât relansarea mediului economic, subiectul este foarte palid şi nepermis de rarefiat în dezbateri coerente şi de substanţă. Viziune, proiecte, fiscalitate, industrii rezistente sau poveşti de succes. Ele toate există, însă ar genera dezbateri de idei inteligente şi, de multe ori, aud că nu fac rating. Din segmentarea publicului-ţintă din pachetele de publicitate, văd că mă calific la cele mai multe din ele: urban, studii superioare, vârsta 45-55, activ, venit peste medie.
De aici putem trage concluzia că aş fi public-ţintă şi că aşa ceva îmi doresc să consum. Concluzia este însă complet falsă. Şi atunci ori eu îmi doresc ce nu se poate, ori segmentarea nu mai este de actualitate. Pentru că şi televiziunile, şi politicienii ar trebui să ştie că nu suntem o adunătură de ţaţe care căutăm doar scandal ieftin, de cinici cărora le place să vadă descarcerări şi sânge sau de lobotomizaţi care au uitat istoria recentă de 20 de ani. Ar fi o dovadă de minim respect şi deferenţă pentru publicul pe care şi unii, şi alţii spun că-l slujesc.

ANCA BIDIAN, CEO, Kiwi Finance