Ce companii aeriene sunt pe lista neagră

Datorită standardelor europene eficace în materie de siguranţă aeriană, spaţiul aerian european se numără printre cele mai sigure din lume. Deşi Uniunea Europeană şi statele membre colaborează cu autorităţile competente în materie de siguranţă aeriană din alte ţări pentru a îmbunătăţi standardele de siguranţă în întreaga lume, mai există încă unele companii aeriene care continuă să opereze zboruri în condiţii sub nivelul cerinţelor minime de siguranţă.

Comisia Europeană a adoptat cea de 19-a actualizare a listei europene a transportatorilor aerieni care, din motive de siguranță, sunt supuși unei interdicții sau unor restricții de exploatare pe teritoriul Uniunii Europene.
Compania aeriană Conviasa, certificată în Venezuela, a fost adăugată pe listă ca
urmare a problemelor de siguranță nesoluționate. În urma unor consultări constructive, autoritățile libiene au hotărât să adopte măsuri ferme aplicabile tuturor transportorilor aerieni titulari ai unei licențe eliberate în Libia, pentru a le interzice efectuarea de zboruri către UE cel puțin până în noiembrie 2012. „Comisia este gata să depună toate eforturile necesare pentru a-și ajuta vecinii să își dezvolte capacitățile tehnice și administrative pentru a depăși dificultățile în materie de siguranță cât mai repede și cât mai eficient posibil. Între timp, siguranța rămâne prioritară. Nu ne putem permite niciun compromis în această privință. Când există dovezi, în interiorul sau în afara Uniunii Europene, că unii transportatori aerieni nu își desfășoară activitatea în condiții de siguranță, trebuie să acționăm pentru a garanta eliminarea tuturor riscurilor la adresa
siguranței,” spune Siim Kallas, vicepreședintele Comisiei Europene responsabil cu transporturile.

Lista europeană pentru siguranța aeriană a fost actualizată de asemenea pentru a reflecta situația companiilor aeriene existente în statele care apar pe listă în deciziile anterioare: pentru Republica Democratică Congo, a fost adăugată compania Jet Congo Airways; pentru Guineea Ecuatorială, a fost adăugată Punto Azul și au fost eliminate GETRA, Guinea Airways, UTAGE, Euroguineana de Aviacion y Transportes, General Work Aviacion, Star Equatorial Airlines și EGAMS, pe baza dovezilor privind încetarea activității acestora; în cazul Indoneziei, s-au adăugat TransNusa Aviation Mandiri, Enggang Air Service, Surya Air, Ersa Eastern Aviation și Matthew Air Nusantara, recent certificate în Indonezia, și a fost eliminată Megantara, pe baza dovezilor de încetare a activității; pentru Mauritania, s-a adăugat pe listă Mauritania Airlines, iar Mauritania Airways a fost eliminată deoarece s-au prezentat dovezi de încetare a activității; de asemenea, s-au adăugat pe listă companiile Aero Equipment Aviation Inc, AirAsia Philippines, Certeza Infosys Corp., Mid-Sea Express, Southern Air Flight Services, NorthSky Air Inc. și Island Helicopter Services din Filipine.

În plus, lista cuprinde 11 transportatori aerieni autorizați să opereze în UE în condiții stricte și care fac obiectul unor restricții de exploatare: Air Astana din Kazahstan, după cum s-a menționat anterior, Air Koryo din Republica Populară Democrată Coreeană, Airlift International din Ghana, Air Service Comores, Afrijet, Gabon Airlines și SN2AG din Gabon, Iran Air, TAAG Angolan Airlines, Air Madagascar și Jordan Aviation.