PayPoint România, principalul operator de plăţi în numerar, şi compania de produse cosmetice Oriflame România au încheiat un partenriat prin care se atacă încă o nișă de piață: plata facturilor pentru companiile care folosesc sistemul vânzării directe.
Astfel, începând cu această lună, facturile Oriflame pot fi plătite mai uşor, mai rapid şi fără niciun comision prin terminalele PayPoint instalate în peste 6.800 magazine din toată ţară. „Cnsultanţii Oriflame pot rezolva printr-un singur drum mai multe sarcini administrative: îşi pot plăti utilităţile şi ratele, încărca electronic cartele de telefonie mobilă, transfera bani şi iată, acum pot plăti şi facturile pentru comenzile Oriflame”, a declarat Mugur Dogariu, Managing Director la PayPoint România.
În vederea efectuării unei plăţi prin sistemul PayPoint, consultantul Oriflame trebuie doar să vină cu factura în cel mai apropiat magazin în care se găseşte un terminal PayPoint; vânzătorul scanează codul de bare de pe factură, iar terminalul transmite tranzacţia în serverele PayPoint, unde este procesată în doar câteva secunde. Dupa ce terminalul confirma efectuarea tranzacţiei, consultantul Oriflame achită în numerar valoarea facturii şi primeşte pe loc un exemplar al chitanţei cu detaliile tranzacţiei (data plăţii, suma, locaţia, furnizorul, etc).