Există în România regiuni în care bună parte din locuitori nu mai știu, de ani de zile, ce e aia muncă. Nu primesc nici ajutoare, nici oferte de angajare. Iar șansele de a se mai întoarce vreodată în piața muncii scad de la lună la lună.
Ce spun cifrele: România are una dintre cele mai mici rate ale șomajului din Europa, doar șase din cele 27 de state membre UE lăudându-se cu o piață a muncii mai puțin afectată de criză. Nu vă entuziasmați prea tare.
Puțin peste un sfert din cei 485.000 de șomeri înregstrați în România la finalul lui 2011 intră în categoria „de lungă durată“, termenul care dă fiori piețelor muncii din întreaga lume, desemnând, în mare, persoanele care și-au pierdut locul de muncă de mai mult de un an. Consultând un număr de statistici, se poate încerca o creionare a profilului șomerului de lungă durată: bărbat, din mediul rural, cu vârstă cuprinsă între 25 și 35 de ani și disponibilizat dintr-o instituție publică sau o întreprindere cu capital majoritar de stat. Cel mai probabil, originar din Dolj. Poate părea o ironie ieftină, însă nu e cazul: când vine vorba de șomaj, județul de pe malul Dunării iese în evidență la mai toate capitolele. Așa se face că aici existau, la finalul lui decembrie 2011, cei mai mulți oameni fără un loc de muncă: 26.500, considerabil mai mult chiar și decât în București, oraș cu o populație de circa trei ori mai mare. Dintre aceștia, 11.600 n-au mai lucrat de peste 12 luni. Pentru comparație, următorul județ ca număr al șomerilor de lungă durată este Galațiul – cu 7.600.
Cifre după cifre, iar în spatele lor – o dramă. O analiză publicată luna trecută de Comisia Europeană arată că „șomajul de lungă durată are, pe lângă rezultatele dezastruoase la nivelul economiei, consecințe individuale dramatice: irosirea capitalului uman, perimarea aptitudinilor, pierderea motivației și, în final, ieșirea din piața muncii.“
Revenind la cazul anterior, cum se explică amploarea luată de acest fenomen extrem de nociv tocmai în județul transformat, în ultimii trei ani, într-un veritabil pol al industriei auto? „Pe de o parte, prin lipsa competențelor profesionale cerute în ultimul timp de angajatori. Apoi, criza economică a dus la pierderi de locuri de muncă în majoritatea sectoarelor de activitate, mult mai multe decât apariția de noi oportunități“, spune Sorin Diulescu, directorul agenției locale a companiei de resurse umane Manpower.
O perspectivă ușor diferită, dar cu siguranță interesantă, este oferită de directoarea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Dolj, Aurora Tiribeja: „Nu există locuri de muncă bine plătite. Posturi mai apar la oraș, însă candidaților nu li se oferă decât arareori mai mult decât salariul minim.“ Instituția a încercat să-i ajute după propriile sale puteri, însă fără mari sorți de izbândă. Așa cum spune Aurora Tribeja, „i-am și format profesional. Anul trecut am instruit 900 de persoane în specializări agricole, în ideea de a-și deschide microferme. Până acum, însă, nu a existat nicio astfel de inițiativă.“ Doljul este doar un studiu de caz relevant pentru ce se întâmplă, pe scară mult mai mică, în restul țării, care resimte creșterea șomajului de lungă durată cu o pondere fabuloasă – 10% – în doar trei ani.
Pentru final, am păstrat o nouă perspectivă asupra acestui fenomen: în 2011, Inspecția Muncii a depistat, doar în urma unor controale efectuate prin sondaj sau ca reacție la diverse reclamații, aproape 30.000 de persoane care lucrau fără forme legale de angajare (corespunzând, deci, unui sfert din totalul celor înregistrați ca fără loc de muncă de mai mult de un an). Concluziile le trage fiecare.
