Deși este o investiție costisitoare, Apple a optat pentru construcția propriului restaurant astfel încât angajații companiei vor ajunge să iasă din campus doar atunci când vor merge la culcare. Potrivit San Jose Mercury News, Cupertino Planning Commission și-a dat acordul pentru construcția unui restaurant de aproape 2.000 de metri pătrați dedicate exclusiv angajaților Apple. Unitatea urmează a fi ridicată în vecinătatea altor locuri aflate în posesia companiei americane, va dispune de o cafenea, săli de conferințe, lounge-uri și grădină. De asemenea, planul include și o parcare. Restaurantul va fi deschis doar în timpul săptămânii pentru mic dejun și prânz.
”Vrem să creem un nivel de securitate astfel încât angajații să se simtă confortabil când vorbesc despre jobul lor, despre cercetările pe care le fac sau despre proiectele pe care le dezvoltă, fără a se teme de faptul că unii concurenți le-au auzit conversația. Este o mare problemă aici, în Cupertino, pentru că avem alte companii care acționează în domeniul nostru de activitate”, spune Dan Whisenhunt, directorul de dezvoltare imobiliară al Apple.
Compania americană mai are în posesie alte 5 restaurante dedicate angajaților, plus încă câteva zeci de cafenele mici.
Pentru a evita scurgerea de informații, Apple își mai deschide un restaurant
28 aprilie 2012, 22:23
Ultima modificare în 29 aprilie 2012, 01:23
Cum poți, cel mai bine, să combați spionajul corporatist? Dacă ești Apple, răspunsul este simplu: construiești un restaurant în care accesul este permis doar angajaților, astfel încât dacă rătăcesc un prototip, cel care îl va găsi va fi tot angajat al gigantului IT.
Etichete: angajati,
apple,
restaurant,
spionaj
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: HI-TECH
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook