Românii pot cumpăra faimoasele haine în carouri şi din Bucureşti. Primul Burberry din țară s-a deschis săptămâna aceasta, în urma unei investiții de 1,5 milioane de euro, fără stocul de marfă.
Casa de modă Burberry a intrat în România via Global Eye Investments, o companie care investește „capital prietenos“ în diverse domenii (energie, retail, servicii, telecomunicații etc.). După un an de negocieri cu Global Eye, în planul de expansiune al Burberry – corporația cu afaceri de 10 miliarde de euro, care și-a construit brandul în carouri și culori de roșu, negru, crem sau alb – figurează și România. Și nu numai.Global Eye duce Burberry și în Bulgaria și Cipru.
Primul Burberry (440 mp) din țară tocmai a fost deschis pe strada Luterană – mai exact în cadrul complexului Radisson SAS-, în urma unei investiții de 1,5 milioane de euro, fără stocul de marfă. Global Eye va mai dezvolta aici alte două proiecte – un showroom Techno Gym (compania e distribuitorul producătorului de echipament premium de fitness în țară) și un multibrand cu accesorii și încălțăminte de lux.
Pentru Global Eye, retailul de modă nu este chiar o necunoscută: în portofoliul fondului de investiții e, din mai 2011, și magazinul Sport Couture (1000 mp), un multibrand cu colecții de tip „diffusion” (de linia a doua) ale marilor branduri de lux, dar și linii premium de la Nike, Adidas și Puma. E o investiție de 750.000 de euro, fără stoc de marfă, ”care are potențial să ajungă la vânzări anuale de 2-2,5 milioane de euro”, declarau la inaugurare reprezentanții Global Eye. Compania operează și franciza a două monobranduri Adidas în țară.
Cum se vinde luxul în vremuri tulburi? Strada-reper a industriei de lux pare să-și fi recâștigat glamourul știrbit de criză în primăvara lui 2009, când Calea Victoriei părea mai degrabă Calea „Obloanelor trase“ (pe catwalk‑ul crizei nu mai defilează magazinele Bally, AEquilibrium, Exquisit, Catwalk, Opinions, Pinko, PlusIT, La Perla, Marella, Versace Jeans Couture, Selections sau M. Missoni).
În ultimii doi ani, aici au fost inaugurate 11 magazine: Hugo Boss, Belstaff, Helvetansa, Maison Haute Horologerie, Frey Ville, Micri Gold, Cellini, Ferrari Store, Emporio Armani, Gucci și Diamond Boutique.
Și dacă ieșim de pe Calea Victoriei, găsim și alte exemple. Anul trecut și-au făcut intrarea pe piața locală două branduri italienești de lux: Valentino și Ermanno Scervino, care au deschis magazine, prin franciză, în galeria The Grand Avenue, din Hotelul Marriott. Tot aici urmează a închiriat un spațiu şi Escada.