Să fi îmbătrânit America? Nu se poate, veți zice, doar vorbim de țara care s-a dovedit cea mai dinamică și mai preocupată de industriile viitorului. În ce altă parte a globului ar fi fost posibilă ascensiunea Facebook de la o glumiță la o companie de 100 miliarde de dolari, în mai puțin de zece ani? În plus, Americii i-a tot fost prevestită decăderea de-a lungul timpului, cu precădere în anii ’70, însă întotdeauna a reușit să revină în forță. Ei bine, de data asta situația pare mai gravă.

Față de alte perioade, acum e evident că alte state vor și pot s-o depășească. Numai între 1999 și 2009, exporturile SUA s-au prăbușit în mai toate sectoarele: cu 36% în industria aeronautică, cu 9% în IT, cu 8% în telecom și cu 3% în auto. O parte din aceste scăderi erau inevitabile, în contextul venirii din urmă a unor mari economii, în frunte cu China. Chiar și așa, rămân o mulțime de motive de îngrijorare. În mediul privat, apar tot mai puține locuri noi de muncă, iar în unele sectoare, exact acelea mai expuse la competiția globală, nici nu se mai pune problema unor noi angajări. Venitul anual mediu a crescut, în ultimii 20 de ani, cu neverosimila pondere de doar 2%.

Harvard Business Review (HBR) dedică numărul din martie „competitivității americane“ (cu accent pe iscusința acestui stat de a-și ameliora nivelul de trai și indicii de productivitate). În acest scop, publicația găzduiește opiniile mai multor capete luminate, care ajung, în final, la un verdict nemilos. În cuvintele lui Michael Porter și Jan Rivkin, de la Harvard Busi­ness School (HBS), „guvernul american nu reușește să abordeze eficient anomaliile care și-au făcut loc în mediul de business, care au început să-i facă pe potențialii investitori să strâmbe din nas și care au reușit, în ultimă instanță, să anuleze unele dintre cele mai importante aptitudini competitive ale Americii“. Potrivit jurnaliștilor, un sondaj realizat în rândul absolvenților HBS arată că 71% dintre respondenți sunt de părere că America va avea de suferit la capitolul competitivitate în următorii ani. Apoi, SUA încep să rămână în urmă la capitolul noilor locuri de muncă așa-numite „de calitate“. Matthew Slaughter, de la Dartmouth Tuck School of Business, și Laura Tyson, de la Berkeley Haas School of Business, atrag atenția că, în anii ’90, multinaționalele erau responsabile de 24% din numărul total de angajați din America. Apoi, însă, de la an la an, oferta de joburi a corporațiilor a început să se subțieze. După ce companiile au constatat beneficiile relocării peste hotare a departamentelor „de bază“, care nu presupuneau abilități sofisticate. Prin urmare, ponderea angajaților străini ai multinaționalelor americane a crescut de la 21,4%, în 1989, la 32,3%, în 2009. În paralel, bugetul de cercetare-dezvoltare direcționat către subsidiarele din afara țării a escaladat de la 9% din total, în 1989, la 15,6%, în 2009. În același ritm, investițiile de capital au sporit de la 21,8%, în 1999, la 29,6%, în 2009. Și țineți-vă bine: participanții sondajului HBS declară că, de câte ori companiile lor au fost nevoite să decidă dacă să aibă o nouă inițiativă în SUA sau în altă țară de pe glob, America a pierdut în două treimi din cazuri. 

Paradoxal, arată sondajele HBS, deteriorarea mediului de afaceri de peste Ocean a coincis cu evoluția fabuloasă a veniturilor cititorilor Harvard Business Review. În opinia lui Mihir Desai, de la HBS, cele două fenomene nu sunt independente unul de celălalt. Acesta argumentează că, dacă în 1990, doar 20% din veniturile anuale ale managerilor de top proveneau din pachete de acțiuni, în 2007 această pondere ajunsese la 70%. Or, o asemenea creștere a dus la scăderea motivației șefilor companiilor și a început să facă, treptat, loc pentru abuzuri. Așa se face că managerii au ajuns să primească pachete compensatorii obscene fără niciun merit, doar pentru că piața era în creștere. Mai mult, unii dintre ei și‑au dat seama că pot fenta sistemul, mimând atingerea unor targeturi doar pentru a încasa bonusuri imense la finalul anului.

De bine, de rău, în ultima vreme s-au mai luat măsuri împotriva acestor excese. În schimb, pe scena politică nu se mișcă nimic, deși critici vin din toate părțile: de pildă, 60% dintre absolvenții HBS sunt de părere că sistemul politic american e profund viciat, comparativ cu al altor țări dezvoltate. David Moss, de la HBS, spune că aceste nemulțumiri există de când lumea. Cum altfel, din moment ce politicienii americani încă nu au o viziune unitară asupra rolului guvernării, la câteva sute de ani de când Thomas Jefferson și Alexander Hamilton se contrau pe aceeași temă. Diferența dintre trecut și ce se întâmplă acum e că, în acele vremuri, diferențele de perspectivă duceau, în final, la compromisuri de succes: așa a fost cazul conflictului dintre protecționiști și liber-schimbiști, soluționat prin menținerea tarifelor și scăderea lor pe măsura dezvoltării pieței. Compromisul nu prea mai face parte din limbajul politicienilor de azi. Democrații și republicanii sunt mult mai divizați ideologic și mai puțin dispuși la concesii.

Binele poate învinge răul

Și totuși, America nu e pierdută definitiv. Editorialiștii HBR amintesc, în acest sens, o afirmație făcută de Bill Clinton în momentul învestirii în funcția de președinte: disfuncționalitățile Americii nu sunt atât de profunde încât să nu poată fi tămăduite prin virtuțile sale. În continuare, acest stat are calități de neegalat, de la sistemul universitar performant la apetența pentru risc. Are o piață extrem de diversă, dovadă că, de pildă, o firmă din Massachussets care vrea să-și scadă costurile cu personalul se poate muta în Mississippi, unde salariile sunt de trei ori mai mici. Alt argument este capacitatea extraordinară de a inova, care nu se mai manifestă de mult doar în Silicon Valley. 

Totuși, trecând prin seria de analize din Harvard Business Review, rămâi cu un sentiment de anxietate. Elementul care îi îngrijorează cel mai mult pe absolvenții HBS – starea politicii americane – este și cel mai greu de soluționat. Pendula vieții politice americane nu bate într-un ritm constant, așa că a prevedea evoluția sa viitoare nu e deloc ușor. Ce ar trebui să decidă companiile, să respecte prevederile reformei sănătății, care ar trebui să intre în vigoare în 2014, sau să nu ia nicio măsură, întrucât republicanii ar putea-o abroga până atunci? Nimeni nu știe răspunsul la acest tip de întrebări. În plus, aversiunea Washingtonului față de compromis, în general, face aproape imposibilă orice rectificare bugetară. Or, fără acordul ambelor părți, nimeni nu poate ține în frâu cheltuielile galopante cu sistemele de sănătate și de pensii. Ajungem, așadar, la dilatarea deficitului, creșterea costurilor sistemelor de protecție socială și ignorarea unor pârghii esențiale ale dezvoltării economice, cum e cazul infrastructurii. Parcă nu asta era rețeta de succes a unei piețe dinamice!

Schumpeter este comentariul pe teme de business al revistei britanice The Economist