Microciparea animalelor de companie este obligatorie, fiind singurul mijloc de identificare admis în cazul animalelor care sunt transportate pe teritoriul Uniunii Europene, atenţionează autorităţile.
Astfel, cei care doresc să circule, în scop necomercial, cu animalele de companie, pe teritoriul Uniunii Europene, trebuie să aibă grijă ca animalele să aibă microcip, tatuarea nemaifiind suficientă.
“Pentru a vă deplasa, însoţit de animalul de companie, într-o ţară a Uniunii Europene trebuie să identificaţi animalul prin microcipare, începând cu 1 ianuarie 2012 este unicul mijloc de identificare admis pentru animalele care circulă în spaţiul comunitar, nu mai este admisă tatuarea”, potrivit Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare.
După implantarea microcipului se întocmeşte un paşaport tip UE pentru animalele de companie. Paşaportul se completează la fiecare rubrică cu datele de identitate, de către medicul veterinar de liberă practică şi apoi este prezentat Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, pentru legalizare şi acordarea unui număr unic.
În paşaport trebuie să fie evidenţiată obligatoriu: vaccinarea antirabică – ulterioară datei microcipării şi de la care trebuie să fi trecut cel puţin 21 de zile înainte de data plecării, deparazitarea internă – în special cea împotriva echinococozei – cu 1-5 zile înaintea sosirii în ţara de destinaţie, precum şi deparazitarea externă.
Animalele (câini, pisici) cu vârsta mai mică de trei luni (vârsta la care se face vaccinarea antirabică) şi la care nu au trecut 21 de zile de la aceasta, nu pot circula în ţările Uniunii Europene.
Înregistrarea în rubricile paşaportului a informaţiilor care se referă la acţiunile sanitar veterinare efectuate animalului de companie de către medicii veterinari de liberă practică se face doar după legalizarea paşaportului de către Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranta alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.