De ce este bine ca angajaţii să stea pe Facebook de la muncă. AFLĂ ce cred Orange şi Cosmote

Accesul la reţelele de socializare în timpul orelor de lucru ar trebui să fie nu doar permis angajaţilor, ci chiar încurajat, au arătat participanţii la conferinţa Digital Marketing Forum, organizată de Evensys.

Viitorul marketingului se află în mediul online, iar comunicarea de brand nu trebuie să fie făcută de către o singură divizie a companiei, respectiv cea de Marketing, Comunicare şi Relaţii publice. Mesajele companiei sau cele ale unei campanii aflate în derulare trebuie să fie transmise şi de către ambasadorii de brand, care în cele mai fericite cazuri sunt şi angajaţii companiei implicate. Explicaţia oferită de către cei prezenţi la Digital Marketing Forum este aceea că un bun ambasador de brand este acela care înţelege misiunea companiei din care face parte, şi-o însuşeşte, cunoaşte şi utilizează instrumente de comunicare online, între care cele existente pe reţele de socializare şi cu precădere pe Facebook, Twitter şi Google+, joacă un rol fundamental la ora actuală.

Contactaţi nu demult de revista Capital, părerile specialiştilor în resurse umane de la Orange şi Cosmote se aliniază ideii discutate la Digital Marketing Forum, cu câteva diferenţe de nuanţă: se mizează pe responsabilitatea angajatului şi pe stabilirea unui document de tip Social Media Policy, care stabileşte limitele în care reţele de socializare pot fi utilizate de la locul de muncă.

"În funcţie de responsabilităţile postului ocupat, colegii noştri au acces la reţelele de socializare", au declarat specialiştii în resurse umane de la Cosmote.

La Orange, orice angajat are libertatea de a-şi exprima opiniile liber în mediul virtual, atâta timp cât nu intră în conflict cu regulile interne prezentate şi asumate în momentul angajării, au explicat specialiştii în resurse umane. Orange se diferenţiază de multe companii din România prin faptul că are un document relativ nou pentru zona de resurse umane din ţara noastră: un ghid pentru Social Media, numit Social Media Handbook, care este disponibil la adresa: https://www.orange.com/smg/.

"Scopul acestui ghid este de a încuraja utilizarea acestui canal de comunicare prin oferirea de sfaturi practice utilizatorilor, prin promovarea unui comportament online adecvat, prin consilierea utilizatorilor asupra unor “Dos” and “Don’ts” şi prin educarea lor în privinţa unor practici ce trebuie evitate", au explicat specialiştii de la Orange.

Aceştia au insistat că fiind o firmă din domeniul tehnologiei, accesul la informaţie este încurajat şi nicidecum îngrădit, la fel ca accesul la reţelele de socializare. "Mai mult decât atât, înţelegerea, cunoaşterea, utilizarea şi împărtăşirea de experienţe prin social web au devenit necesare, nu numai pentru clienţi, dar şi pentru companiile şi angajaţii lor", au adăugat aceştia. "Companiile doresc să îşi menţină competitivitatea, să-şi crească reputaţia în mediul online şi să întreţină un dialog cu clienţii lor, să schimbe idei şi chiar să lanseze iniţiative generate de acest gen de feedback", au încheiat specialiştii în resurse umane de la Orange.