Megan Greene, economist-şef la Roubini Global Economics, firma celebrului economist Nouriel Roubini, obişnuieşte să meargă în Atena o dată la şase luni pentru a sta de vorba cu bancheri, politicieni, jurnalişti, economişti sau oameni simpli. În urma celei mai recente vizite, de la mijlocul lunii februarie, a plecat tot mai convinsă de ideea că, în cele din urmă, Grecia va intra în incapacitate de plată şi că va părăsi zona euro.
"Câteva persoane cu care am vorbit şi-au descris experienţele în încercarea de a deschide o afacere sau de a cumpăra proprietăţi, ceea ce implică o serie de comisioane ridicate, mai multe drumuri la diferite birouri fiscale şi luni de parcurgere a birocraţiei. Acest lucru explică de ce Grecia a ajuns în starea sa actuală şi de ce schimbările rapide sunt puţin probabile. Cel puţin jumătate dintre deputaţii greci provin din medii precum avocatură, notariat, arhitectură şi sunt motivaţi să menţină birocraţia care împiedică deschiderea, menţinerea sau găsirea de investitori pentru o afacere", scrie Megan Greene pe blogul său.
Economistul povesteşte că în timpul vizitei sale în Grecia s-a întâlnit cu un prieten într-o librărie-cafenea din centrul Atenei, deschisă de doar o lună. "Localul se află într-o zonă plină de baruri, iar proprietarul s-a gândit că ar fi necesar un loc în care oamenii să meargă fără a fi nevoiţi să bea alcool sau să asculte muzica zgomotoasă. După ce ne-am aşezat la o masă, i-am cerut chelneriţei să ne aducă o cafea", povesteşte Megan Greene. "Ne-a mulţumit pentru comandă, apoi a ieşit pe uşa cafenelei. Prietenul meu mi-a povestit că proprietarul nu a putut obţine licenţă pentru a vinde cafea. A încercat să cumpere o cafetieră pentru a oferi gratuit cafea, în ideea că va spori vânzările de carte, dar până şi oferirea de cafea era ilegală. Aşa că proprietarul a fost nevoit să încheie o înţelegere cu un bar de peste drum, unde se face cafea, aşa că ospătăriţa trebuie să treacă strada de fiecare dată când cineva comandă cafea. Prietenul meu mi-a mai spus că nici cărţi nu pot să cumpăr din librărie pentru că era trecut de 18.00 şi în Grecia este ilegal să vinzi cărţi după acea oră. Am fost într-o librărie-cafenea în care nu se puteau vinde nici cărţi, nici cafea", a povestit economistul Megan Green.