S-a decis publicarea declarațiilor fiscale ale lui Donald Trump. Congresmenii americani au votat marţi în favoarea acestui demers care nu este pe placul fostului președinte american. El duce o luptă juridică de ani de zile pentru a le păstra private.
O comisie a Camerei Reprezentanţilor care se ocupă în special de chestiuni fiscale şi are o majoritate democrată până la instalarea noii majorităţi republicane la începutul lunii ianuarie, a votat cu 24 de voturi pentru şi 16 împotrivă în favoarea publicării declaraţiilor fiscale ale miliardarului republican din perioada 2015 – 2020.
Înaintea votului, aleşii democraţi nu au exclus să facă publice aceste fişe fiscale imediat după aprobare, însă data exactă a publicării nu era încă cunoscută imediat după vot.
Donald Trump, care s-a angajat într-o nouă cursă pentru Casa Albă la alegerile care vor avea loc în 2024, nu şi-a făcut publice declarațiile fiscale spre deosebire de toţi predecesorii săi începând din anii 1970, ridicând multe semne de întrebare cu privire la conţinutul acestora.
Se solicită de trei ani documentele fiscale ale lui Trump
Comisia solicită de trei ani documentele transmise autorităţilor fiscale de către Donald Trump. În cele din urmă, Curtea Supremă le-a dat câştig de cauză la sfârşitul lunii noiembrie, a arătat AFP.
Doar câţiva congresmeni au reuşit să le consulte.
Lipsa de transparenţă a lui Donald Trump, care şi-a făcut din bogăţie un argument de campanie, a alimentat ani de zile speculaţiile cu privire la amploarea averii sale sau la potenţiale conflicte de interese.
La începutul lunii decembrie, afacerea sa de familie, Trump Organization, a fost găsită vinovată de fraude financiare şi fiscale la finalul unui proces desfăşurat la New York în care fostul preşedinte republican nu a fost judecat.
Reacția republicanilor în fața acestui demers
Republicanul Kevin Brady, membru al comisiei, a avertizat înaintea votului că o posibilă publicare a acestor documente le-ar permite congresmenilor să aibă „prerogative aproape nelimitate de a-şi urmări duşmanii politici, obţinând şi făcând publice declaraţiile lor fiscale private”.
„Chiar dacă democraţii spun că nu este politic”, se arată într-un comunicat al reprezentanţilor republicani, „graba lor de a publica documentele printr-un proces accelerat şi neglijent arată că motivele lor sunt foarte politice”.
Trebuie spus că pe 19 decembrie, Comisia din Camera Reprezentanților care investighează eforturile lui Donald Trump de a anula înfrângerea sa în alegerile din 2020 l-a deferit pe fostul președinte al SUA pentru patru acuzații penale, inclusiv implicarea într-o insurecție, în ceea ce președintele comisiei spune că este o „foaie de parcurs către justiție”. Grupul de experți a prezentat primele componente ale raportului său final, după o anchetă de 18 luni care a inclus mărturii explozive din partea unor membri ai Aripei de Vest a lui Trump, bătălii care au ajuns până la Curtea Supremă și accesul la unele dintre cele mai sensibile documente deținute de Casa Albă a lui Trump.